22 de definiții pentru breabăn

din care

Explicative DEX

BREABĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

BREABĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

breabăn sm [At: PANȚU, PL. / V: ~bene, brebenă / Pl: ~i / E: nct] (Bot; reg) 1 (Șîc ~ galben, ~ roșu) Brebenel (1) (Corydalis marchalliana). 2 (Șîc ~ alb) Floarea-paștilor (Anemone nemorosa). 3 Dedițel (Pulsatila montanae). 4 Oiță (Cantarellus cibarius). 5 Păștiță (Anemone ranuncoloides). 6 Mărunțiș (Cardamine glanduligera).

breabăn s.m. (bot.; reg.) 1 Plantă erbacee perenă, din familia cruciferelor, cu flori roșii, purpurii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2 Brebenel (Corydalis). 3 Nume generic dat mai multor specii de anemone; plantă care aparține fiecăreia dintre aceste specii. • pl. breabeni. și breabene, brebene s.m., brebenă s.f. /etimol. nec.

BREABĂN sm. 🌿 = BREBENEA: a zărit caprele păscînd la ~ într’o prelucă (RV.-CRG.) [vsl. *bebrĭnŭ < bebrŭ „breb”; comp. germ. Biberwurz].

BREABĂN, brebeni, s. m. 1. (Bucov.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii și avînd un rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa),. 2. Brebenel. 3. (Transilv.) Nume dat mai multor specii de anemone: oiță, floarea-paștilor, păștiță, dedițel.

BREABĂN, brebeni, s. m. 1. (Reg.) Plantă erbacee cu flori roșii și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. (Bot.) Brebenel. 3. (Reg.) Nume dat mai multor specii de anemone.

BREABĂN brebeni m. 1) Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, înaltă, cu flori roșii-purpurii, reunite în raceme, răspândită, mai ales, în pădurile umbroase. 2) v. BREBENEL. [Sil. brea-băn] /Orig. nec.

breábăn m., pl. brebenĭ. V. brebenel.

breabene sm vz breabăn

brebenă sf vz breabăn

breabene s.m. v. breabăn.

brebenă s.f. v. breabăn.

brebene2 s.m. v. breabăn.

Ortografice DOOM

breabăn (reg.) s. m., pl. brebeni

breabăn (reg.) s. m., pl. brebeni

breabăn s. m., pl. brebeni

Etimologice

breabăn (-ebeni), s. m. – Diferite specii ale plantei Corydalis. Sl. bebrĭnŭ „castoreum”, de la bebrĭ „castor” (rom. breb); cf. Candrea, GS, VI, 321. Cihac, II, 29, indicase etimonul greșit lat. verbena, menționat cu îndoieli de Densusianu, Hlr., 105 și Pușcariu 219: cf. Philippide, Principii, 140. Der. brebenel, s. m. (brebenel, Corydalis Marchaliana sau bulbosa, etc.; ghiocel, Galanthus nivalis); îmbrebena, vb. (a împodobi, a găti, a înfrumuseța).

Sinonime

BREABĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.

BREABĂN s. v. brebenea, brebenel, dediței-galbeni, floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, popilnic.

breabăn s. v. BREBENEA. BREBENEL. DEDIȚEI-GALBENI. FLOAREA-PAȘTILOR. FLOAREA-PĂSĂRILOR. FLOAREA-VÎNTULUI-GALBENĂ. GĂINUȘĂ. GĂLBENELE. PĂȘTIȚĂ. POPILNIC.

BREABĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.

Regionalisme / arhaisme

breabăn, brebeni, (breabân), s.m. 1. Nume dat mai multor specii de anemone. 2. Florile-paștilor (Anemone nemorosa). – Et. nec. (MDA).

Intrare: breabăn
substantiv masculin (M28)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • breabăn
  • breabănul
  • breabănu‑
plural
  • brebeni
  • brebenii
genitiv-dativ singular
  • breabăn
  • breabănului
plural
  • brebeni
  • brebenilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

breabăn, brebenisubstantiv masculin

botanică regional
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.