BRĂCINAR, brăcinare, s. n. (Pop.) 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” <lat.) + suf. -ar.

brăcinar smn [At: LM / V: bărci~, breci~, brici~ / Pl: ~e, ~i / E: brăcire + -ar] 1 Ață (șiret, sfoară, curea) care se bagă prin îndoitura de sus a izmenelor (a ițarilor sau cioarecilor) spre a le putea strânge pe mijloc Si: brăneț (1), brănișor (3). 2 (Pop; îe) A fi tare în ~ A fi bogat. 3 (Pop; îe) A-l ține ~ul A avea curaj. 4 (Pex) Splină a calului. 5 Vergea de fier care unește coarnele plugului pentru a le întări.

brăcinar s.n. 1 Șiret sau sfoară care se bagă în îndoitura de sus a izmenelor, a ițarilor etc. și se strînge în jurul mijlocului. Copil cu brăcinar de sfoară (D. ZAMF.). ◊ Expr. A-i țîțîi (cuiva) brăcinarul v. țîțîi. 2 Vergea de oțel care leagă coamele plugului pentru a le întări. • pl. -e. și (reg.) brăcirar s.n. /brăcină + -ar.

BRĂCINAR (pl. -are) sn., ‼ sm. 1 👕 = BÎRNEȚ: pleacă grăbit, ținîndu-se cu o mînă de ~ii pantalonilor prea largi (BR.-VN.) ¶ 2 Splina carului, speteaza care leagă capetele cracilor de piscul carului (👉 CAR) [brăcină].

BRĂCINAR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.

BRĂCINAR, brăcinare, s. n. Șiretul (sau sfoara, cureaua) care se bagă în îndoitura de sus a izmenelor, a ițarilor sau a cioarecilor, spre a-i putea strînge pe mijloc. Își spînzură cuțitul la spate, într-un ochete de la brăcinarul nădragilor. GALACTION, O. I 299. Copil cu brăcinar de sfoară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 204.

BRĂCINAR, brăcinare, s. n. (Pop.) Șiretul (sau sfoara, cureaua) cu care se strîng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc. – Din brăcire (puțin folosit) + suf. -ar.

brăcinar n. 1. Tr. curea de strâns nădragii (sau bracele); 2. fig. spetează ce leagă capetele cracilor la piscul carului.

brăcinár n., pl. e (din brăcirar, d. brăcire). Vest. Sfoara cu care se strîng cioareciĭ. Lemnu care unește furca caruluĭ (în care se îmbucă furca caruluĭ). – Și bîrcinar.

bârcinar sn vz brăcinar

brecinar sn vz brăcinar

bricinar sn vz brăcinar

brăcirar s.n. v. brăcinar.

❍BRICINAR = BRĂCINAR.

bîrcinár V. brăcinar.

brăcinar (pop.) s. n., pl. brăcinare

brăcinar (pop.) s. n., pl. brăcinare

brăcinar s. n., pl. brăcinare

brăcinar s. n., pl. brăcinare; (în gen.) s. m., pl. brăcinari, conform Dicționarului limbii române (Academia Română).

brăcinar, -nare.

desfăcut la brăcinari expr. care provoacă (pe cineva) la o competiție.

BRĂCINAR s. v. crucea dinapoi, spetează.

BRĂCINAR s. (pop.) bârneț. (~ la ițari.)

brăcinar s. v. CRUCEA DINAPOI. SPETEAZĂ.

BRĂCINAR s. (pop.) bîrneț. (~ la ițari.)

brăcinar, brăcinari, s.m. (reg.) Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului: „El n-o știut că de Fata Pădurii poți scăpa cu o căpățână de ai și cu brăcinaru de la izmene” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 103). (Sec. XVI). – Din brăcire, brăcină „cingătoare, cordon” + suf. -ar (DEX, MDA).

brăcinar, brăcinari, s.m. – (reg.) 1. Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului: „El n-o știut că de Fata Pădurii poți scăpa cu o căpățână de ai și cu brăcinaru de la izmene” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 103). 2. Brăcinăriță „puntea dintre coarnele plugului”; bulfeie, brățară (ALR, 1956: 20). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din brăcire, brăcină „cingătoare, cordon” (< lat. pop. bracile) + suf. -ar (DEX, MDA).

brăcinar, -i, s.m. – 1. Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului. 2. Puntea dintre coarnele plugului (de obicei, în forma diminutivă, brăcinăriță); bulfeie, brățară (ALR 1956: 20). – Din brăcie + -ar.