bubuitură sf [At: ISPIRESCU, L. 99 / P: ~bu-i ~ / Pl: ~ri / E: bubui + -tură] Bubuit.

bubuitură s.f. Bubuit. Se aud bubuituri în ușa compartimentului (CAR.). ♦ Ext. Împușcătură. Bubuiturile tunurilor se auzeau tot mai aproape. • sil. -bu-i-. pl. -i. /bubui + -tură.

BUBUITURĂ (pl. -turi) sf. Bubuit scurt de tunet sau de tun: se auziră niște pocnete și tunete, bubuituri și duduituri îngrozitoare (ISP.); pr. anal.: se aud bubuituri în ușa compartimentelor (CAR.) [bubui].

BUBUITURĂ, bubuituri, s. f. Zgomot scurt, înfundat și puternic; bubuit. O bubuitură înfundată și un zornăit de sticlă spartă curmară vorbăria. PAS, L. I 19. Se aud bubuituri în ușa compartimentului. CARAGIALE, O. II 162. Se auziră niște... bubuituri și duduituri îngrozitoare, ca de tunet. ISPIRESCU, L. 99. ♦ Împușcătură. Cîte zece încărcături de fiecare [pușcă]; în totul lui tot, patruzeci de bubuituri în fiecare zi. SADOVEANU, Z. C. 330. – Pronunțat: -bu-i-.

BUBUITURĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. – Din bubui + suf. -(i)tură.

bubuitură f. bubuit prelungit.

bubuitúră f., pl. ĭ. Zgomot de tunet orĭ de descărcărĭ de tunurĭ, detunătură.

bubuitură (desp. -bu-i-) s. f., g.-d. art. bubuiturii; pl. bubuituri

bubuitură (-bu-i-) s. f., g.-d. art. bubuiturii; pl. bubuituri

bubuitură s. f. (sil. -bu-i-), g.-d. art. bubuiturii; pl. bubuituri

BUBUITURĂ SONICĂ bang sonic (v.)

BUBUITURĂ s. bubuire, bubuit, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)

BUBUITURĂ s. bubuire, bubuit, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. si reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)