bucșă s.f. (tehn.) Manșon metalic montat între două piese asamblate rigid sau între două piese în mișcare relativă, pentru a le proteja; bucea. • pl. -e. /<germ. Buchse, pol. buks.

❍BUCȘĂ (pl. -șe) sf. Mold. Trans. = BUCEA: roțile se ’nglodau pînă ’n ~ (VLAH.).

BUCȘĂ², bucșe, s. f. Bucea (1). Aici nu se îmbucase bine o bucșă, dincoace nu fusese rotunjită o hulubă. PAS, L. I 73. Constantin a lui Ghinea își ungea bucșele căruții în ocol. POPA, V. 257.

BUCȘĂ, bucșe, s. f. Bucea (1). – Din bucea (influențat de ucr. buksa).

BUCȘĂ ~e f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucea. 2) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul piesei cu care se îmbină; bucea. [G.-D. bucșei] /<ucr. bukša

bucșă f. Mold. bucea de roată. [Rut. BUKȘ (din germ. Büchse)].

búcșă f., pl. e (rut. búkša, pol. buksa, d. germ. buchse, cutie. V. busolă, pușcă). Est. ș.a. Bucea, tub de fer care căptușește pin năuntru butucu roateĭ ca să nu se roadă.

bucșă s. f., art. bucșa, g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă s. f., art. bucșa, g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă s. f., g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă, pl. bucșe

BUCȘĂ s. (TEHN.) bucea, (reg.) prisnel (~ la osia carului.)

BUCȘĂ s. (TEHN.) bucea, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)