bufni [At: VASILIU, C. 78 / V: bucni, -fui, bugni, buhni, bumni, buvni / Pzi: ~nește / E: buf¹ + -ni] 1 vi A produce un zgomot înfundat prin izbire, cădere sau explozie. 2 vi (Pfm; îe) A ~ în (sau de) râs (ori plâns) A începe să râdă (sau să plângă) brusc și zgomotos, fără a se putea stăpâni. 3 vi A bombăni. 4 vt A izbi cu putere. 5 vi A se năpusti. 6 vi A izbucni.

bufni vb. IV. 1 intr. (despre obiecte, pietre, geamuri etc.) A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). O învăluire mai tare de vînt trecu, o fereastră se izbi, bufnind răsunător (SADOV.). ♦ (despre tren) A pufăi. Bufnind mînios, trenul se năpustește la vale (SANDU-A.). 2 intr. (despre oameni) A-și manifesta nemulțumirea, a bombăni supărat. Se sculă bufnind (CAR.). 3 intr. (uneori determinat prin „de rîs”, „în rîs”, „în plîns”) A izbucni, a pufni. Femeile nu se putură stăpîni și începură să bufnească (SLAV.). ◊ Expr. (tr.) A-l bufni rîsul (ori plînsul) = a pufni în rîs sau plîns, fără să se poată stăpîni. 4 tr. (compl. indică uși, geamuri etc.) A izbi cu putere, a lovi cu violență. Plecă bufnind ușa (CAR.). 5 intr. A da buzna, a se năpusti. Vîntul a bufnit în perdelele ferestrei deschise (SADOV.). • ind. prez. -esc. /de la buf¹.

BUFNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 A izbi cu putere, a lovi, a pocni (producînd un sgomot înfundat): îmi aprinde lumînarea și pleacă bufnind ușa (CAR.); bufnind și răsbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară (ISP.); o pocnitură cumplită bufnește, de se cutremură poiana (SAD.) ¶ 2 A năpădi pufăind (vorb. de abur, de fum), a izbucni cu sgomot: bufnea ușor pe nări, privind spre cîmp (D. -ZAMF.) ¶ 3 A izbucni în rîs, a pufni de rîs: cînd te-ai vedea în oglindă ai ~ de rîs (ALECS.); cum au dat cu ochii de mine, le-a și bufnit rîsul (CRG.) [buf!].

BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat și scurt prin cădere, explozie, izbire, lovire etc. Un lemn ars și destrămat de jăratec bufni în soba înaltă. DUMITRIU, N. 182. Cîteva zeci de puști bufneau într-una. CAMILAR, N. I 234. O învăluire mai tare de vînt trecu, o fereastră se izbi, bufnind răsunător. SADOVEANU, O. IV 223. ◊ (Despre tren) A pufăi. Bufnind mînios, trenul se năpustește la vale. SANDU, D. P. 11. 2. Intranz. (Determinat uneori prin «de rîs» sau «în rîs») A izbucni în rîs (pe înfundate), a pufni. Platamonu nici nu mai răspunse și se mulțumi să zîmbească, pe cînd în dosul lor Aristide rîdea pe înfundate de lașitatea avocatului, ținîndu-și gura cu mîinile, să nu bufnească. REBREANU, R. II 48. Femeile nu se mai putură stăpîni și începură să bufnească. SLAVICI, N. I 111. Cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs. ALECSANDRI, T. 203. ◊ Tranz. (în expr.) A-l bufni (pe cineva) rîsul = a bufni de rîs. Mă bufnește și astăzi rîsul, cînd mă gîndesc. HOGAȘ, DR. II 47. 3. Intranz. A bombăni. În același timp însă Matei Dulmanu bufni printre dinți cu ură înăbușită. REBREANU, R. I 146. Se sculă bufnind: nu vrea să vorbească nici cu mama, nici cu tata. CARAGIALE, O. I 308. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trînti. V. buși. Pleacă, bufnind ușa. CARAGIALE, O. II 13. Bufnind și răzbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară, cu nepusă în masă. ISPIRESCU, L. 209. ◊ Intranz. Iată că și bufnește buzduganul în poartă. SBIERA, P. 92. 5. Intranz. A se năpusti, a da buzna; a izbucni. Bufnește vîntul hulpav și ascuțit ca briciul. LESNEA, I. 68. Chiar în acel răstimp, vîntul a bufnit în perdelele ferestrei deschise, trimis de vîrtejurile fluviului. SADOVEANU, N. F. 244. Un fum galben bufni pe fereastră. DELAVRANCEA, la TDRG.

BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat prin cădere, izbire, explozie etc. 2. Intranz. A izbucni în rîs; a pufni. ◊ Expr. (Tranz.) A-l bufni rîsul = a-l apuca rîsul. 3. Intranz. A bombăni. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trînti. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Din buf¹.

A BUFNI ~esc 1. intranz. 1) A face „buf”; a produce un zgomot puternic și înfundat (prin cădere, lovire, explozie). * ~ în (sau de) râs (sau de plâns) a începe să râdă (sau să plângă) brusc și năvalnic. 2) A bombăni supărat. 3) A intra (undeva) pe neașteptate și cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violență, făcând să producă zgomot; a trânti. /Din buf

bufnì v. 1. a se bozumfla (mai expresiv); 2. a se umfla (de var, plăcintă); 3. a face sgomot (căzând sau râzând); 4. a lovi cu violență. [Lit. a face buf!].

bucni vi vz bufni

bugni v vz bufni

bumni vi vz bufni

❍BUCNI (-nesc) vb. tr. și refl. Trans. A (se) lovi (în spec. de pămînt), a (se) izbi, a (se) bufni.

❍BUHNI = BUFNI: toți au buhnit de rîs de răspunsul acesta (NEGR.).

❍BUMNI = BUFNI.

bufnésc și (vechĭ) buhnésc v. tr. (rut. buhnuti, a izbi, a izbucnĭ; rus. buh, huĭet, búhnutĭ, a izbĭ, púhnutĭ, a se unfla; sîrb. buknuti, a izbĭ; bg. buham, a cădea. Cp. cu fr. bouffer, a bufni de furie, a dospi, a fermenta, bouffir, a se unfla, a se îngrășa; germ. buffen, a bufni, a izbucni; ung. bufogni, pufogni. V. buf 2, buhă, izbucnesc, bușesc). Explodez, bubuĭ. Clocotesc cu micĭ bufniturĭ: varu bufnește. Cad cu huĭet, vorbind de lucrurĭ grele. Pufnesc (de rîs): copiiĭ bufneaŭ după ușă (V. chefnesc). Mă arăt nemulțămit, îs îmbufnat, pufnesc, pocnesc (de necaz). V. refl. Mă izbesc cu zgomot (ca ferestrele izbite de vînt).

bufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnesc, 3 sg. bufnește, imperf. 1 bufneam; conj. prez. 1 sg. să bufnesc, 3 să bufnească

bufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnesc, imperf. 3 sg. bufnea; conj. prez. 3 să bufnească

bufni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnesc, imperf. 3 sg. bufnea; conj. prez. 3 sg. și pl. bufnească

BUFNI vb. v. bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăni, bolborosi, bombăni, boscorodi, gângăvi, izbi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, mormăi, murmura, trânti.

BUFNI vb. v. izbucni.

BUFNI vb. a izbucni, a pufni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plîns, în rîs.)

bufni vb. v. BĂLMĂJI. BÎIGUI. BÎRÎI. BODOGĂNI. BOLBOROSI. BOMBĂNI. BOSCORODI. GÎNGĂVI. IZBI. ÎNDRUGA. ÎNGĂIMA. ÎNGÎNA. MÎRÎI. MOLFĂI. MORMĂI. MURMURA. TRÎNTI.