buluci vr [At: URECHE, ap. LET. I, 118/4 / V: ~ugi / Pzi: -cesc / E: buluc + -i] 1 A se aduna. 2 (D. oaste) A se alinia pe rânduri. 3 (Pex; asr) A se îngrămădi.

buluci vb. IV. refl., tr. A (se) strînge la un loc, a (se) aduna. S-au bulucit un voievod cu oști (N. COST.). ♦ Ext. A (se) îngrămădi, a (se) îmbulzi. Se buluciră ca oile, ascunzîndu-și nasurile în gulerele straielor (SADOV.). • prez.ind. -esc. /buluc + -i.

BULUCI (-ucesc) vb. refl. 1 ‡ 🎖️ A se concentra, a se strînge în rînduri: Turcii se buluciră în cetatea lor Tighina VLAH. ¶ 2 A se grămădi, a se înghesui, a se îmbulzi: și ca oile, cînd se bulucesc la un loc, de frică, începeau să se adune grămadă GRIG. [buluc].

BULUCI, bulucesc, vb. IV. 1. Refl. A se aduna grămadă, a se strînge la un loc; a se concentra, a se îngrămădi. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate, și se buluciră în jurul celor doi. DUMITRIU, B. F. 111. Se perindau unii după alții nori cenușii și se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. SADOVEANU, M. C. 149. Oamenii noștri s-au bulucit în trei locuri și așteaptă numai poruncă de la măria-sa; i-or împresura și i-or stropși cu furcile [pe turci]. SADOVEANU, N. P. 193. ♦ Tranz. (Cu privire la ființe; urmat de determinări introduse prin prep. «spre») A îmbulzi, a înghesui. În preajma mănăstirii un vuiet surd creștea și... o mișcare înfrigurată tot mai mult bulucea lumea necunoscută spre sfîntul locaș. SADOVEANU, O.I 525. 2. Tranz. A face pe cineva să înainteze; a împinge, a îndemna, a îmboldi. Luau vitele, turmele, bulucindu-le cu ghioaga. CAMILAR, T. 124.

BULUCI, bulucesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) aduna grămadă, a (se) strînge la un loc; a (se) îngrămădi. – Din buluc.

A SE BULUCI mă ~esc intranz. (despre ființe) A se aduna buluc; a se îngrămădi în număr mare într-un spațiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se îmbulzi; a se înghesui. /Din buluc

bulucì v. Mold. a se strânge la un loc: se buluciră ca oile. [Lit. a se îngloti ca cetele sau bulucurile de ostași].

bulugi v vz buluci

bulucésc v. tr. (d. buluc 2). Adun, masez: a buluci oastea. V. refl. Oastea s’a bulucit. V. intr.: supt salcie buluceaŭ oile (la umbră). V. stolesc 1.

buluci (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bulucesc, 3 sg. se bulucește, imperf. 1 sg. mă buluceam; conj. prez. 1 sg. să mă bulucesc, 3 să se bulucească; imper. 2 sg. afirm. bulucește-te; ger. bulucindu-mă

!buluci (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bulucește, imperf. 3 sg. se bulucea; conj. prez. 3 să se bulucească

buluci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bulucesc, imperf. 3 sg. bulucea; conj. prez. 3 sg. și pl. bulucească

BULUCI vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi.

buluci vb. v. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI.

BULUCI vb. (Mold.) A se aduna, a forma bulucuri (despre oști). Petru-Vodă iară s-au bulucit al doile rînd, la Orbic, de s-au lovit cu Ștefan-Vodă. URECHE. Să fie volnici a se bulucire și a se oștire împrotiva tătarilor. M. COSTIN, apud TDRG; cf. N. COSTIN. Etimologie: buluc + suf. -i. Vezi și buluc, buluc-baș. Cf. îngloti (1). verb