bunețe sf [At: PALIA (1582), ap. GCR 538/10 / V: ~eață, ~ță / E: bun + -ețe] 1 (Reg) Bunătate (1). 2 (Reg) Binețe.

bunețe s.f. (reg.) Bunătate. • pl. -eți. /bun + -ețe.

❍BUNEȚE, -EȚĂ sf. Tr.-Carp. Bunătate: arete-se ei cît de blînzi sau cu bunețe (SB.); pe toți îi întrecea, atît în istețime cît și după buneța lucrului (RET.) [bun].

BUNEȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Din bun⁴ + suf. -ețe.

buneță sf vz bunețe

binețe s.f. pl. Expr. (pop.) A(-și) da (sau a-și face) binețe = a (se) saluta. Și-au dat binețe și-au tăcut (COȘB.). După ce-și făcură binețele cuvenite... înaintară spre scările casei (CR.). ◊ Poet. Lanurile-mi dau binețe (LESN.). • /de la bine ați [venit].

binețe pl. Tr. salutări: făcură binețele cuvenite. [Lit. bunătăți (cf. Tr. și bunețe), în sens de amabilități].

bunețe (reg.) s. f., art. bunețea, g.-d. art. buneții; pl. buneți

bunețe (reg.) s. f., art. bunețea, g.-d. art. buneții; pl. buneți

bunețe s. f., art. bunețea, g.-d. art. buneții; pl. buneți

bunețe s. f., pl. buneți (bunețe)

BUNEȚE s. v. blândețe, bunătate.

bunețe s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.

BUNEȚE s.f. (Ban., Trans. SV) Bunătate. Ceartă și tare înfruntă nebuniia acelora carii nu caută, nu cinstescu muiarea pre înțelepciune, pre smerenie, pre buneațe. SA, 75^v. Bunècé. Bonitas. AC, 331. Au făcut puternică buneța ta. CAT. B, 58. Etimologie: bun + suf. -ețe. Cf. lască. feminin