BĂLĂNGĂNI, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre clopote, bălăngi; la pers. 3) A suna (tare). 2. Refl. și tranz. A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăni.

bălăngăni [At: JIPESCU, O. 154 / V: (reg) ~ncă~, ~ăncări, ~ări / Pzi: ~nesc / E: balang + -ăni] 1 vt (D. un clopot, o balangă) A suna (tare) Si: (reg) a băngăni (1). 2 vt (Reg) A trage clopotul neregulat în dungă Si: (reg) a băngăni (2). 3-4 A (se) bălăbăni (1-2). 5 vr (D. obiecte care atârnă) A se legăna.

bălăngăni vb. IV. 1 intr. (despre clopote, tălăngi) A suna (tare). Clopotul bălăngănește. 2 refl. (pop.; despre oameni) A se bălăbăni. 3 tr. (pop.; compl. indică părți ale corpului sau, ext., obiecte care atîrnă) A deplasa, a mișca într-o parte și în alta. Mergea șovăitor bălăngănindu-și mîinile. ◇ (refl.) Geamul deschis se bălăngănea cu zgomot. • prez. ind. -esc. /balang + -ăni.

BĂLĂNGĂNI (-ănesc), BĂLĂNGĂI (-ăesc) vb. intr. BĂLĂNCĂNI: clopotele bălăngănesc tot mai slab (LUNG.) [balangă].

BĂLĂNGĂNI, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot, o balangă; la pers. 3) A suna (tare). 2. Refl. și tranz. A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăni.

BĂLĂNGĂNI, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot mare, o balanga) A suna (tare). Clopotul bălăngănește. 2. Refl. A se legăna, a se clătina, a se bălăbăni. Capul [calului]... atîrna în jos, bălăngănindu-se greu și încet, ca o ciutură mare și hodorogită. PREDA, Î. 130. Prez. ind. pers. 3 și: bălăngăne (PAS, Z. I 43).

BĂLĂNGĂNI, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot, o balangă) A suna (tare). 2. Refl. A se bălăbăni (1). – Din balang.

A SE BĂLĂNGĂNI mă ~esc intranz. pop. (despre persoane) A merge nesigur, legănându-se și poticnindu-se; a se bălăbăni. /balang + suf. ~ăni

A BĂLĂNGĂNI mă ~esc intranz. (despre clopote) A suna tare; a scoate sunete stridente. /balang + suf. ~ăni

bălăncăni v vz bălăngăni

bălăncări v vz bălăngăni

bălăngări v vz bălăngăni

BĂLĂNCĂNI (-ănesc) vb. intr. A suna (vorb. de clopotele de la gîtul vitelor): apoi auzi bălăncănind un clopot de acioaie (JIP.) [balancă].

bălăncănì v. a suna (vorbind de clopote).

bălăngănésc și -cănésc v. intr. (ung. bólogatni, a moțăi, bolyongni, barangolni, a hoinărĭ; dölöngeni, dulöngeni, a bălălăi; ballagni, a merge în bobote; rut. balámkati, a bălălăi. V. balangă și dăngănesc). Sun mereŭ (vorbind de clopote marĭ, și de tălăngĭ). V. tr. Nu maĭ bălăngănițĭ clopotu la capu meŭ! V. refl. Mă bălălăĭesc și sun mereŭ: un ceaun se bălăngănea în coada căruțeĭ. Și tălăngănesc și -cănesc.

bălăngăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngănesc, 3 sg. bălăngănește, imperf. 1 bălăngăneam; conj. prez. 1 sg. să bălăngănesc, 3 să bălăngănească

bălăngăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngănesc, imperf. 3 sg. bălăngănea; conj. prez. 3 să bălăngănească

bălăngăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngănesc, imperf. 3 sg. bălăngănea; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăngănească

bălăngănesc, -neam 1 imp.

a i se bălăngăni expr. a-i fi indiferent, a nu da importanță

BĂLĂNGĂNI vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.

BĂLĂNGĂNI vb. a suna, (reg.) a tălăncăni, a tălăngi. (~ clopotul de la vite.)

bălăngăni vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.

BĂLĂNGĂNI vb. a suna, (reg.) a tălăncăni, a tălăngi. (~ clopotul de la vite.)