BĂRBUȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă; bărbiță (2), bărbușoară (1). – Barbă + suf. -uță.

bărbuță sf [At: IORGA, N. R. A. I, 227 / Pl: ~țe / E: barbă + -uță] 1-2 (Șhp) Barbă (mică).

bărbuță s.f. Dim. al lui barbă; (fam.) bărbiță, bărbușoară. • pl. -e. /barbă + -uță.

BĂRBUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. BARBĂ.

BĂRBUȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă; bărbiță (2). – Barbă + suf. -uță.

BĂRBUȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă. Clipea mereu din ochi cu înțeles și-si mîngîia bărbuța. PAS, Z. I 213.

BĂRBUȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă.

bărbuță s. f., g.-d. art. bărbuței; pl. bărbuțe

bărbuță s. f., g.-d. art. bărbuței; pl. bărbuțe

bărbuță s. f., g.-d. art. bărbuței; pl. bărbuțe

BĂRBUȚĂ s. 1. bărbișoară, bărbiță, bărbușoară. 2. v. cioc.

BĂRBUȚĂ s. 1. bărbișoară, bărbiță, bărbușoară. 2. barbișon, cioc, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Purta ~.)