BĂTĂTURĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.

bătătură¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: bate + -ătură] 1 Bătaie. 2 (Agr) Tasare a unui teren. 3 Percuție. 4 (Rar) Bătaie (41). 5 (Rar) Bătaie (36). 6 Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. 7 (Fam; îe) A călca pe cineva pe ~ri A enerva (pe cineva). 8 Teren în preajma (sau mai ales în fața) casei. 9 (Pex) Curte. 10 (Pex) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 Melodie după care de execută bătătura¹ (9). 12 (Țes) Firele care se introduc prin urzitura unei stofe, (bătându-se cu vatalele) Si: băteală, bătaie.

bătătură s.f. 1 Teren bătătorit (în fața casei). ♦ Ext. (pop.) Curte (la casele țărănești). 2 Îngroșare a pielii pe degete, pe tălpi sau în palme. ◊ Expr. A călca pe cineva pe bătătură (sau pe bătături) = a atinge pe cineva unde îl doare mai tare; a supăra (foarte tare) pe cineva. 3 (țes.) Băteală, bătaie. Surtucul lui... era mai mult urzeală decît bătătură (EMIN.). 4 (pop.) Bătaie (în ușă, în fereastră etc.). 5 (pop.) Adiere. Bătătura vîntului. • pl. -i. /lat. battĭtura, -ae.

BĂTĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a bate, bătaie: auzind... bătătura în poartă, se minunară că ce poate să fie (RET.) ¶ 2 Bătaia vîntului: niște lemne legete de copaciu... lovindu-se la bătătura vîntului (SB.) ¶ 3 Loc bătătorit, îndesat, întărit prin multă călcare sau batere; în spec. locul dinaintea casei care, prin continua călcare de vite și de oameni, s’a bătut bine, așa că nu mai crește iarba pe el; pr. ext. curte, ogradă: o potecă strîmtă... străbătea de la poartă pînă în bătătura locuinței stăpînului (ODOB); se pîrpălea cu Irina la soarele care poleia bătătura lor (DLVR.) ¶ 4 Locul bătut din fața cîrciumei satului, unde se adună vara flăcăii și fetele ca să joace: aici e întîiul popas al chervanelor ce... umplu bătătura cîrciumelor (VLAH.); juca mărunt în ~, cumpănindu-se în toate părțile (SAD.) ¶ 5 Întăritură, învîrtoșare a pielei, la mîini sau la picioare, și pe spinarea animalelor de muncă sau de călărie, produsă prin batere sau frecare (🖼 413): făcîndu-mi loc printre dame... câlcînd pe bătăturile moșnegilor (NEGR.); proverb: a călca pe cineva pe bătături, a-l atinge unde e mai simțitor ¶ 6 Firul de tort ce se bate cu suveica în urzitura pînzei, numit și „băteală” (🖼 414): surtucul lui era mai mult urzeală decît ~ (EMIN.) [lat. battĭtura].

BĂTĂTURĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.

BĂTĂTURĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (mai ales în jurul casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. Cîteva căruțe așteptau în bătătura morii; între roțile uneia un om dormea cu fața în sus, la umbră. SADOVEANU, O. IV 431. Și mi-a plăcut în junei meu Să văd flăcăi pe bătătură, Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. 2. Îngroșare a pielii de pe mîini sau picioare, din cauza unei vătămări provocate de obiecte tari. Palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe dumneavoastră. CREANGĂ, A. 156. Eu, făcindu-mi loc printre dame cam cavalerește, călcînd pe bătăturile moșnegilor care mă da la toți dracii... am alergat la celălalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură (sau pe bătături) = a atinge (pe cineva) unde-1 doare mai tare. Cu stăpînirea nu e de glumă dacă o calci pe bătătură. PAS, L. I 92. 3. (În opoziție cu urzeală) Băteală. Între urzeală și bătătură Șuieră-n zbor blesteme și ură. TOMA, C. V. 311. Roata ședea în mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. Surtucul lui... era mai mult urzeală decît bătătură. EMINESCU, N. 42. 4. (Rar) Bătaie, ciocănire (în ușă, în fereastră etc.). Auzind zmeii cei din curți bătătura în poartă, se minunară. RETEGANUL, P. V 71. 4. (Rar, numai în expr.) Bătătura vîntului = bătaia vîntului. Niște lemne legate de copaci... tot bonzănea, lovindu-se la bătătura vîntului. SBIERA, P. 172.

BĂTĂTURĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. 2. Îngroșare a pielii de pe mîini sau picioare din cauza unei frecări repetate. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură = a atinge (pe cineva) unde-l doare mai tare; a supăra. 3. Băteală. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ătură.

BĂTĂTURĂ ~i f. 1) Loc bătătorit din fața caselor (țărănești), unde nu crește iarbă; curte. 2) Porțiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) întărită și îngroșată sub acțiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~i. ◊ A călca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-l doare; a supăra tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obține țesătura; băteală. ~ de lână. /<lat. battitura,

bătătură f. 1. curte țărănească, în special partea bătătorită a curții dinaintea casei: are vite în bătătură; 2. curte pe lângă o cârciumă, unde se joacă: flăcăii joacă în bătătură; 3. firul de tort care se petrece cu ajutorul suveicii prin rostul întins pe răsboiu: bătătura e de bumbac și urzeala de in; 4. piele groasă sau carne întărită, ce se face la mâini, ori la picioare (de mult umblet sau de mult lucru): am bătături; 5. crengi uscate, căzute din arbori: o babă aduna bătături. [Lat. BATTITURA].

bătătúră f. pl. urĭ (d. bat). Curte, locu din fața caseĭ, a cîrciumiĭ. Firele pe care le trece suveĭca transversal pin urzeală. Piele întărită maĭ ales la degete picĭoarelor din cauza încălțămintelor strîmte (calozitate). Acțiunea saŭ modu de a bate. halal bătătură (de ex. vorbind de baterea unuĭ fer cu ciocanu). V. batiște, băteliște, pistă.

bătătură s. f., g.-d. art. bătăturii; pl. bătături

bătătură s. f., g.-d. art. bătăturii; pl. bătături

bătătură s. f., g.-d. art. bătăturii; pl. bătături

a face bătături în palmă expr. (iron.) a se masturba.

BĂTĂTURĂ s. v. curte, ogradă, păducel, staniște.

BĂTĂTURĂ s. 1. (MED.) clavus, (reg.) păducel, trântitură. 2. (TEXT.) băteală, (prin Mold.) bătaie. (~ la o țesătură.)

BĂTĂTURĂ s. 1. (MED.) (reg.) păducel, trîntitură. (Are ~ în palmă.) 2. băteală, (prin Mold.) bătaie. (~ la o țesătură.)

bătătură s. v. CURTE. OGRADĂ. PĂDUCEL. STANIȘTE.

bătătură, bătături, s.f. 1. Ogradă, curte. 2. Firele rezultate din pieptănarea cânepii sau inului; băteală. – Lat. battitura (Șăineanu, DEX); din bate + suf. -ătură (Scriban, MDA).

bătătură, bătături, s.f. – 1. Ogradă, curte. 2. Firele rezultate din pieptănarea cânepii sau inului; băteală. – Lat. battitura (Șăineanu, DEX); din bate + suf. -ătură (Scriban, MDA).