bătăuș, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 36_I / Pl: ~i, ~e / E: bate + -uș] 1 a Care caută motiv de bătaie. 2 a Căruia îi place să se bată. 3 sm Om înarmat cu bâte, care provoacă bătăi pe stradă (cu ocazia alegerilor) Si: scandalagiu. 4 sn Lemn cu care se lovește mingea.

bătăuș, -ă adj., s.m., s.f. (Persoană) căreia îi place să (se) bată; persoană care caută prilej sau motiv de bătaie. • pl. -i,-e. /bate + -uș.

BĂTĂUȘ I. adj. Căruia-i place să (se) bată, să (se) ia la bătaie: astfel de împărați ~i ce tot cătau oamenilor cearta cu lumînarea (ISP.). II. sm. 1 Acela căruia-i place să bată pe alții, care e tocmit să dea bătaie altora: ~ii erau niște slujbași... numiți, fără decret domnesc, de către capii vre-unui partid politic (JIP.): ~ de alegeri, individ, înarmat cu o bîtâ, tocmit odinioară, în vremea alegerilor, să bată și să împiedece de a vota pe adversarii politici ¶ 2 În jocul copiilor „de-a armașul”, cel însărcinat să dea, cu o basma răsucită, atîtea lovituri la palmă cîte poruncește domnul sau împăratul (PAMF.). III. sbst. Mold. ⛹ Lemnul cu care se lovește mingea (ȘEZ.)

BĂTĂUȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se ia la bătaie cu alții. [Hercule] scăpă omenirea de niște astfel de împărați bătăuși ce tot cătau oamenilor ceartă cu luminarea. ISPIRESCU, U. 54. ♦ (Substantivat, m.; în trecut) Persoană tocmită de partidele burghezo-moșierești ca să provoace scandaluri și ca să bată pe adversari, mai ales cu ocazia alegerilor, a manifestațiilor etc.; ciomăgaș. Sănătatea i se zdruncinase cu vreo douăzeci de ani în urmă, cînd... duelîndu-se la alegeri a fost snopit de bătăușii electorali. PAS, Z. I 25. [Tipătescu], ca prefect bate lumea, face alegeri cu bătăuși, arestează oameni. GHEREA, ST. CR. I 342.

BĂTĂUȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. (Adesea substantivat) Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se bată. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ăuș.

BĂTĂUȘ ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care caută (mereu) motiv de bătaie; pus (mereu) pe bătaie. /a bate + suf. ~uș

bătăuș a. și m. care sare lesne la bătaie, cui place cearta și bătaia.

bătăuș adj. m., s. m., pl. bătăuși; adj. f., s. f. bătăușă, art. bătăușa, pl. bătăușe

bătăuș adj. m., s. m., pl. bătăuși; adj. f., s. f. bătăușă, art. bătăușa, pl. bătăușe

bătăuș adj. m., s. m., pl. bătăuși; f. sg. bătăușă, pl. bătăușe

bătăuș, -șă.

BĂTĂUȘ abrașan, anasin, arzoi, arzuliu, caftangiu, carditor, cârâitor, chesăgiu, ciumeg, ciumete, goldan, haidamac, haidău, lămuritor, machior, mardeiaș, mardoi, masor, pălitor, scalpete, smardoi, trosnitor, trosnitorinc.

BĂTĂUȘ s. ciomăgar, ciomăgaș, (reg.) bătaci, (înv.) dalcauc, (arg.) mardeiaș.

BĂTĂUȘ s. ciomăgar, ciomăgaș, (reg.) bătaci, (înv.) dalcauc, (arg.) mardeiaș.