cârpător sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / V: căr~, câpl~, (înv) crapator, crup~, crupătoriu, curpatoi, curpator, curp~ / Pl: ~oare / E: ml coopertorium] (Pop) 1 Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea. 2 Scândură sau masă (pătrată sau) dreptunghiulară pe care se întinde aluatul. 3 Lopată (de lemn) întrebuințată pentru a băga și a scoate pâinea din cuptor. 4 (Îe) A mâncat turta dar a rămas ~ul Se spune despre cineva care neagă un fapt, în ciuda evidenței.

cărpător sn vz cârpător

crapator sn vz cărpător

crupător sn vz cârpător

crupetor sn vz cârpător

curpatoi sm vz cârpător

curpător sm vz cârpător

❍CĂLPĂTOR = CÎRPĂTOR.

CĂRPĂTOR = CÎRPĂTOR.

CĂRPĂTOR s. n. v. cîrpător.

CÎRPĂTOR, cîrpătoare, s. n. (Popular) 1. Bucată de lemn dreptunghiulară sau rotundă pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. Aduce pe un cîrpător mămăliguță fierbinte. RETEGANUL, P. III 83. ♦ Scîndură sau masă pătrată, pe care se întinde aluatul. Coca din căpistere a fost întinsă pe cîrpător. STANCU, D. 85. 2. Lopată de lemn cu care se pune și se scoate pîinea din cuptor. Bîlea era un măgădău cu o față colțuroasă, pătrată, ca un cîrpător de țest. PREDA, Î. 147. – Variantă: cărpător (PANN, P. V. I 53) s. n.

cărpătór, V. cîrpător.

cîrpătór n., pl. oare (lat. coopertorium, învălitoare, îld. coopérculum, capac). Vest. Nord. Fund de lemn pe care se pune mămăliga^[1]. Taler de lemn pe care se mănîncă friptura la grătar. Lopată de băgat pînea’n cuptor (Meh. Șez. 37, 41). Adv. La un loc: avea pămîntu, 30 de pogoane, strîns la un loc: cîrpător (jud. Olt). – Și cărpă-, curpă- (GrS. 235) și crăpător. V. panacot. corectat(ă)

crupătór, V. cîrpător.

curpătór, V. cîrpător.

cârpător (pop.) s. n., pl. cârpătoare

cârpător (pop.) s. n., pl. cârpătoare

cârpător s. n., pl. cârpătoare

cârpător, -toare.

cîrpător (cîrpătoare), s. n. – 1. farfurie de lemn, tavă. – 2. Lopățică de brutar. – Mr. crăpitor, cărpitor, cripitor; megl. călpitor, cripitor. Lat. coŏpĕrtōrium „capac” (Pușchilă, Conv. lit., XLIII, 91; Pușcariu 375; Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 415; DAR). Cu sensul al doilea, pare a fi intervenit o confuzie cu cîrpă; într-adevăr, una dintre lopățelele folosite de brutari se învelește de obicei într-o cîrpă umedă, înainte de a se introduce în cuptor. Sb. krpàtur (sec. XVII), pe care Daničič, V, 627, îl derivă din it. copritore, ar putea proveni din rom.

CÂRPĂTOR s. v. fund, tocător.

cîrpător s v. FUND. TOCĂTOR.

curpător, curpătoare, s.n. – (reg.) Platou din lemn, cu mâner, pe care se pune mămăliga: „Cum era întoarsă pe curpător, el o și taie iute cu ața și jumătate i-o dă la câine” (Bilțiu, 1999: 312). – Var. a lui cârpător (< lat. coopertorium „învelitoare”) (Scriban, MDA).

curpător, -oare, s.n. – Platou din lemn, cu mâner, pe care se pune mămăliga: „Cum era întoarsă la curpător, el o și taie iute cu ața și jumătate i-o dă la câine” (Bilțiu 1999: 312). – Lat. coopertorium (MDA).