calicie sf [At: LB / Pl: ~ii / E: calici + -ie] 1 Sărăcie (1). 2 Cerșetorie. 3 Avariție.

CALICIE sf. 1 Sărăcie lucie: calicia e la aceia cari n’au știut să-și păstreze gălbănașii GRL. ¶ 2 Sgîrcenie ¶ ¶ NECALICIE [calic].

CALICIE s. f. 1. Stare de calic (1), sărăcie extremă, mizerie. Ciumă și calicie! Spitalele și mănăstirile pline de bolnavi și de cerșetori. GHICA, S. 492. Nu mă duc la sărăcie, Nu mă duc la calicie. PĂSCULESCU, L. P. 273. Decît în calicie, Mai bine la haiducie! TEODORESCU, P. P. 290. 2. Zgîrcenie, avariție. Se mîhni pînă în suflet Prometeu cînd văzu pînă unde merge calicia zeului zeilor. ISPIRESCU, U. 85.

CALICIE s. f. 1. Sărăcie (extremă). 2. Zgîrcenie, avariție. – Din calic + suf. -ie.

CALICIE f. 1) Stare a celui calic. 2) Caracterul de a fi zgârcit; zgârcenie; avariție. 3) Sărăcie extremă; mizerie. [Art. calicia; G.-D. caliciei; Sil. -ci-e] /calic + suf. ~ie

calicie f. 1. sărăcie: ai avut drept sceptru un băț de călicie AL.; 2. sgârcenie.

calicíe f. Cerșitorie. Mare sărăcie. Mare avariție.

calicie s. f., art. calicia, g.-d. calicii, art. caliciei

calicie s. f., art. calicia, g.-d. calicii, art. caliciei

calicie s. f., art. calicia, g.-d. calicii, art. caliciei

CALICIE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

CALICIE s. v. zgârcenie.

CALICIE s. avariție, calicenie, zgîrcenie, (livr.) parcimonie, (rar) meschinărie, (pop. și fam.) cărpănoșie, (pop.) scumpenie, (înv.) cumplitate, scumpătate, scumpete, scumpie. (E de-o ~ proverbială.)

calicie s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

Calicie ≠ galantomie