canalie sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 446 / P: ~li-e / Pl: ~ii / E: it canaglio] Om ticălos.

*CANALIE sf. 1 Prostimea, partea cea mai decăzută a poporului, pleavă ¶ 2 Ticălos, nemernic, om fără omenie: am avut în totdeauna oroare de ... canalia care m’a nenorocit VLAH. [it. canaglia].

CANALIE, canalii, s. f. Persoană care săvîrșește o faptă josnică, condamnabilă; mișel, infam, netrebnic, ticălos. Vreau să văd dacă ești numai canalie, sau și prost. CAMIL PETRESCU, T. II 566. Canalie nerușinată! Nu știu ce mă ține să nu-ți zdrobesc capul. CARAGIALE, O. I 137. – Pronunțat: -li-e.

CANALIE, canalii, s. f. Persoană care săvîrșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – It. canaglia.

CANALIE s.f. Netrebnic, mișel, ticălos. [Gen. -iei. / cf. it. canaglia, fr. canaille].

CANALIE s. f. netrebnic, mișel, ticălos. (< it. canaglia, fr. canaille)

CANALIE ~i f. Persoană care săvârșește fapte reprobabile; mișel. [Art. canalia; G.-D. canaliei; Sil. -li-e] /<it. canaglia

canalie f. 1. gloată: în aplauzele grele ale canaliei de uliți EM.; 2. om de rând, nemernic.

*canálie f. (fr. canaille, d. it. canaglia, haĭtă de cînĭ, d. cane, cîne). Plebe, gloată de ghĭorlanĭ. Om răŭ, om mișel.

canalie (desp. -li-e) s. f., art. canalia (desp. -li-a), g.-d. art. canaliei; pl. canalii, art. canaliile (desp. -li-i-)

canalie (-li-e) s. f., art. canalia (-li-a), g.-d. art. canaliei; pl. canalii, art. canaliile (-li-i-)

canalie s. f. (sil. -li-e), art. canalia (sil. -li-a), g.-d. art. canaliei; pl. canalii, art. canaliile (sil. -li-i-)

CANALIE s. hahaleră, pramatie, pușlama, secătură.

CANALIE s. hahaleră, pramatie, pușlama, secătură.