caraban² s [At: C V, 1949, nr. 8, 32 / E: nct] 1-2 (Îe; îoc handicap) A-și lua (sau a da cuiva) ~ A lua sau a da cuiva avans (pornind înainte sau rămânând în urmă) într-o întrecere sportivă.

caraban¹ sm [At: MARIAN, INS. 34 / V: ~nă sf / Pl: ~i / E: ns cf alb karabishte] (Ent; reg) 1 Nasicorn (Oryctes nasicornis). 2 Rădașcă {Lucarnus cervus).

CARABAN sm., 🐙 1 Gîndac castaniu, cu un corn mare pe cap, care trăește prin surcelele putrede din apropierea tăbăcăriilor; numit și „dubălar(iu)”, „băligar(iu)-cu-corn”, „forfecar”, etc. (Oryctes nasicomis) (🖼 884); femeiușca numită CARABANĂ, n’are corn pe cap (🖼 885) ¶ 2 = RĂDAȘCĂ [comp. alb. karabište „forfecar”].

CARABAN, carabani, s. m. (Entom.) Nasicorn. – Comp. alb. karabishte.

CARABAN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte

carabană² sf vz caraban¹

FORFECAR sm. 🐙 = CARABAN 1 [foarfeci].

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

caraban s. m., pl. carabani

CARABAN s. v. rădașcă, răgace.

CARABAN s. v. nasicorn.

CARABAN s. (ENTOM.; Oryctes nasicornis) nasicorn, (reg.) dubălar, forfecar, nascorniță, băligar-cu-corn, (Transilv.) taurul-lui-Dumnezeu.

caraban s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.