carie sf [At: BIANU, D. S. / A: (înv) ~rie / Pl: ~ii / E: fr carie, lat caries] 1 Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție formează o cavitate Si: (îvp) găunoșire. 2 Boală a boabelor de grâu nedefinită mai îndeaproape. 3 Putrezire a părții lemnoase a arborilor. 4 Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.

*CARIE sf. 1 🩺 Boală care face să putrezească, să se găunoșeze, să se mănînce oasele ¶ 2 🌿 Boală a lemnului care-l face să putrezească; boală a cerealelor a căror făină e înlocuită printr’o pulbere neagră produsă de o ciupercă veninoasă [fr.].

CARIE, carii, s. f. Leziune într-un dinte sau într-o măsea, caracterizată prin măcinare înceată și progresivă. – Pronunțat; -ri-e.

CARIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).

CARIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].

CARIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)

CARIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries

carie f. 1. boală care putrezește oasele și dinții; 2. boală de grâne.

*cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.

carie (desp. -ri-e) s. f., art. caria (desp. -ri-a), g.-d. art. cariei; pl. carii, art. cariile (desp. -ri-i-)

carie (-ri-e) s. f., art. caria (-ri-a), g.-d. art. cariei; pl. carii, art. cariile (-ri-i-)

carie s. f. (sil. -ri-e), art. caria (sil. -ri-a), g.-d. art. cariei; pl. carii, art. cariile (sil. -ri-i-)

carie, -riei gen. a.

carie (carii), s. f. – Leziune a dinților. Lat. caries, fr. carie (sec. XIX); cf. car. – Der. caria, (a caria, a mînca).