ceacâie sf [At: I. CR. II, 218 / V: ~chie, cechie, cichie / Pl: ~âi / E: bg чекижа cf ciochie] 1 Cuțitaș rupt. 2 Cuțitaș mic și prost. 3 Cuțitaș cu plăsele de lemn. 4 Cap al scăunoaiei.

ceachie sf vz ceacâie corectat(ă)

cechie sf vz ceacâie

cichie¹ sf vz ceacâie

ciochie² sf vz ceacâie

❍ CEACÎIE sf. Mold. 1 Cuțitaș mic și prost (RV.-CRG.) ¶ 2 Ciocul, clobanțul scaunului de doage (DAM.) [ung. csáklya; comp. și bg. čekija].

❍ CECHIE sf. ⛵ Prăjină cu un cîrlig în vîrf, de care se servesc luntrașii [srb. čaklja, ung. csáklva].

ceacîĭe f., pl. îĭ (turc. čaky, briceag). Sud. Rar azĭ. Briceag, cuțitaș. – În Munt. est ceachíe, în vest și Olt. cichíe (ngr. tsakí). V. cĭochie.

1) cichíe, V. ceacîĭe.

ceacîie (-îi), s. f. – Briceag, cuțit. – Var. ciachie; ciochie, s. f. (unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie). Tc. çaki (Graur, GS, VI, 330), de unde provine și bg. čekija „briceag”, pe care DAR îl consideră ca etimon al rom. În ciochie este evidentă contaminarea cu ciochină. Cf. și sb. čaklja, mag. csáklya.

ceacâie, ceacâi s. f. cuțit

ceacâie, ceacâi, s.f. (reg.) cuțitaș rudimentar; custură, buricaș.