cearșaf sn [At: (a. 1579) HEM 65 / V: ~rceaf, ~rceav, cerceaf, cer~, cerșag / Pl: ~uri / E: tc çaršaf, çarçaf] 1 Bucată mare de pânză (albă), uneori cu ornamente, de așternut pe pat Si: (Mol) prostire, (Trs) lepedeu. 2 (Îs) ~ de pat Cearșaf (1) care se așterne pe salteaua patului. 3 (Îs) ~ de plapumă Cearșaf (1) cu care se învelește plapuma. 4 (Îs) ~ de baie Cearșaf (1) cu care se șterge corpul după baie. 5 (Îs) ~ de plajă Cearșaf (1) pe care se stă la plajă. 6 (Spc) Giulgiu. 7 (Gmț) Bancnotă de format prea mare. 8 (Gmț) Formulare, acte de format prea mare.

CEARȘAF (pl. -afuri) sn. 1 Pînză albă ce se așterne pe pat Mold. „prostire”, Tr.-Carp. „lepedeu” ¶ 2 ⊕ Bancnotă de 1000 de lei [tc.].

CEARȘAF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie – făcut din pînză (de obicei albă) cu care se acoperă patul sau se îmbracă plapuma; (Mold.) prostire. Cîmpul alb, ca un cearșaf, Pînă-n zări se desfășoară. TOPÎRCEANU, M. Ea se plecă spre el întinse cearșaful și-l așeză la loc. D. ZAMFIRESCU, R. 279. Un cearșaf verde lua Și pe turc dacă-l lega, Și pe turc dacă-l bătea, în cearșaf îl înfășa. TEODORESCU, P. P. 666. Cearșaf de baie = cearșaf cu care se șterge corpul după baie. 2. (Învechit) Pînză de turban, șal. Banul... cu cauc cu cearșaf alb. FILIMON, C. 144. – Variantă: cearceaf s. n.

CEARȘAF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie făcut din pînză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pînză de turban; șal. [Var.: cearceaf s. n.] – Tc. çarșaf.

CEARȘAF ~uri n. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. [Sil. cear-șaf] /<turc. çarșaf^[1]

cearșaf n. pânză albă de așternut patul pentru culcare sau de șters corpul (de apă ori de sudoare); pânză în genere: câteva perdele cu cearșafuri înnădite unele de altele GHICA. [Turc. ČARȘAF (din ČAR, pânză, și ȘEB, noapte)].

cearșáf n., pl. urĭ (turc. čarčaf și čaršaf, d. pers. čaršeb [čar, pînză, și šeb, noapte]; alb. čarčaf, bg. sîrb. čaršaf și čaršav. V. gear și șiboĭ). Munt. Prostire, pînză albă supțire așternută pe saltea și de pe care rîdicĭ macatu cînd te culcĭ. – Rar cearceaf. V. lepedeŭ.

cearceaf sn vz cearșaf

cearceav sn vz cearșaf

cerceaf sn vz cearșaf

cerșaf sn vz cearșaf

cerșag sn vz cearșaf

CEARCEAF 👉 CEARȘAF.

cearceáf, V. cearșaf.

cearșaf/cearceaf s. n., pl. cearșafuri/cearceafuri

cearșaf/cearceaf s. n., pl. cearșafuri/cearceafuri

cearșaf s. n., pl. cearșafuri

cearșaf, pl. cearșafuri

cearșaf, -furi.

cearceaf (cearceafuri), s. n. – 1. Obiect de rufărie de pat. – 2. (Arg. și azi înv.) Bilet de 1000 lei. – Var. cearșaf. – Mr. circeafe. Tc. çarçaf, çarșaf (Roesler 607; Șeineanu, II, 124; Meyer 442; Lokotsch 691; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρτσάφι, alb. tšartšaf, bg., sb. čaršav.

cearșaf, cearșafuri s. n. (intl.) cazier, antecedente penale.

a avea academie / acioală / activ / capital / catastif / cearșaf / jurnal / listă / patalama / salbă expr. a avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).

CEARȘAF s. v. giulgiu, lințoliu.

CEARȘAF s. (rar) pânză, (Transilv. și Ban.) lepedeu, (prin Olt. și Ban.) pânzaică, (Mold., Bucov. și nordul Munt.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de pat.)

CEARȘAF s. (rar) pînză, (Transilv. și Ban.) lepedeu, (prin Olt. și Ban.) pînzaică, (Mold., Bucov. și nordul Munt.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de pat.)

cearșaf s. v. GIULGIU. LINȚOLIU.