opțiuni
  • info

13 definiții pentru cercuit (s.n.)

din care

Explicative DEX

CERCUIT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

CERCUIT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

cercuit1 sn [At: (a. 1773) URICARIUL XXI, 363/30 / P: ~cu-it / Pl: ~uri / E: cercui] 1-3 Cercuire (1-3). 4 Încercuire (4). 5-6 Cercuire (5-6). 7 Încercuire (5). 8 înconjurare. 9-11 Încercuire (7-9). 12 Însemnare. 13 Asediu.

cercuit2, ~ă a [At: GORUN, F. 103 / P: ~cu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cercui] 1-2 (D. butoaie) Prins în cercuri Si: încercuit2 (1-2). 3 (D. butucul roții) întărit cu cercuri Si: încercuit2 (3). 4 (D. pereții casei de lemn) Întărit cu nuiele, pentru a susține tencuiala. 5 (D. vie) Legat de araci. 6 Arcuit2. 7 (Fig) Îngrădit2. 8 (Fig) Mărginit2. 9 (Fig) Ocolit2. 10 (Fig) Înconjurat2. 11 (Fig) Asediat2.

CERCUIT sbst. Faptul de a cercui.

CERCUIT s. n. Faptul de a cercui.

cercuit n. legatul cu cercuri al viței de vie.

Ortografice DOOM

cercuit (înv.) s. n.

cercuit s. n.

cercuit s. n.

Sinonime

CERCUIT adj. legat. (Butoi ~.)

CERCUIT s. v. cercuire.

CERCUIT adj. legat. (Butoi ~.)

CERCUIT s. cercuială, cercuire, legare, legat. (~ unui butoi.)

Intrare: cercuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercuit
  • cercuitul
  • cercuitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • cercuit
  • cercuitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cercuitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi cercui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.