certa [At: CORESI, EV. 47/8 / Pzi: cert / E: ml certare] 1 vt A mustra. 2 vrr A discuta în contradictoriu, cu glas ridicat Si: (înv) a se gâlcevi, (pfm) a se dondăni, a se ciorovăi. 3 vt (Înv) A pedepsi. 4 vt (Îvr) A amenda. 5 vt (Înv) A condamna. 6 vrr A rupe relațiile de prietenie cu cineva.

CERTA (cert) I. vb. tr. 1 A dojeni aspru, a mustra pe cineva cu vorbe aspre și supărătoare ¶ 2 ‡ A pedepsi: așa ceartă Dumnăzău pe măndrii carii i să pun împotrivă (CANT.). II. vb. refl. 1 A se lua la ceartă, a se gîlcevi: oamenii proști se ceartă ca Țiganii și se bat ca orbii (PANN); (P): ei se ceartă, ei se iartă ¶ 2 A intra în dușmănie, a ajunge să se urască, a fi în discordie ¶ 3 A se lupta pe toate căile, cu vorba, cu argumente, cu stăruințe etc., spre a izbuti, spre a căpăta sau cîștiga ceva: ~ pe o palmă de pămînt [lat. certare].

CERTA, cert, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊ Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. 3. Tranz. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre). V. ocărî. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.

CERTA, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gîlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.

A CERTA cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare

A SE CERTA mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare

certà v. 1. a mustra violent, a înfrunta cu asprime: îl ceartă mereu pentru toate nimicurile; 2. (rar și învechit) a pedepsi: vei vrea cu oaste și răsboiu ca să ne cerți EM.; 3. a-și vărsa supărarea prin vorbe sau fapte violente: se ceartă și se împacă. [Lat. CERTARE, a se lupta: românește cu sensul slăbit].

ciceri vt [At: ȘEZ. III, 204/20 / Pzi: ~resc / E: ns cf ciceriș] (Îrg) A certa.

CERTAT adj. 1 p. CERTA ¶ ¶ C. NECERTAT ¶ 2 Care nu mai e prieten cu cineva: sînt ~ cu văru-meu ¶ 3 Ⓕ ⚖️ E ~ cu justiția, se zice despre cela ce a avut daraveri cu justiția pentru o faptă condamnabilă.

GRAMMATICI CERTANT (lat.) = Se ceartă învățații. În ironie se zice cînd nu se înțeleg nici cei mai învățați.

2) cert, a -á v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s’aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.

certa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cert, 2 sg. cerți, 3 ceartă; conj. prez. 1 sg. să cert, 3 să certe; imper. 2 sg. afirm. ceartă

certa (a ~) vb., ind. prez. 3 ceartă

certa vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceartă

certa (certat, certat), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).

A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce.

A SE CERTA a se avea ca câinele cu pisica, a se bălăcări, a se cârâi, a se certa ca la piață, a se ciondăni, a lua în bețe / în coarne (cu cineva), a se lua (cu cineva) la clanță, a-și scoate ochii unul altuia.

a se certa ca la piață expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale.

CERTA vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi.

CERTA vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

CERTA vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

certa vb. v. BATE. CONDAMNA. INSTRUI. ÎNVĂȚA. OSÎNDI. PEDEPSI.

A se certa ≠ a se împăca

A certa ≠ a lăuda

Grammatici certant (lat. „Gramaticii se ceartă”, sînt în dispută; sau, mai general, învățații discută în contradictoriu) – e începutul versului 78 din Arta poetică a lui Horațiu, vers care continuă cu: et adhuc sub iudice lis est (și procesul se judecă încă). Vezi: Adhuc sub iudice… LIT.