cheiță sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) cle- / P: che-i-ță / E: cheie + -iță] 1-2 Cheișoară (1-2). 3 Cheotoare. 4 Dantelă făcută cu acul sau croșeta, care unește două bucăți de pânză. 5 (Pgn) Dantelă. 6 Găurele la cămăși. 7 (Pop) Cusătură îngustă, de obicei colorată, care se face cu acul, ca garnitură, pe un tiv. 8 Mică întăritură care se face cu acul la capătul unei spintecături, a unei butoniere ca să întărească pânza Si: clin, pavă.

CHEIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. CHEIE.

CHEIȚĂ, cheițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cheie (1). Cheița geamantanului. 2. (Popular) Cusătură în zig-zag, uneori colorată, cu care se întheie marginile la o cămașă țărănească. ♦ Mică tntăritură la capătul unei spintecături (făcută într-o stofă) sau la o butonieră, pentru a împiedica destrămarea materialului. ♦ Cheotoare subțire făcută din ață care servește, în loc de butonieră, pentru a încheia nasturele sau copca unei haine, a unei rochii etc.

CHEIȚĂ, cheițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cheie (1). 2. (Pop.) Cusătură (colorată) în zigzag, cu care se încheie marginile la o cămașă țărănească. ♦ Mică întăritură cusută la capătul unei tăieturi făcută într-o stofă, pentru a împiedica destrămarea materialului. ♦ Cheotoare (1) subțire, făcută din ață.

CHEIȚĂ ~e f. (diminutiv de la cheie) 1) Cusătură care întărește locurile mai solicitate la obiectele de îmbrăcăminte. 2) Cheotoare subțire făcută din ață. [Sil. che-i-] /cheie + suf. ~iță

cheiță s. f., g.-d. art. cheiței; pl. cheițe

cheiță s. f., g.-d. art. cheiței; pl. cheițe

cheiță s. f., g.-d. art. cheiței; pl. cheițe