chelar¹ sm [At: SIMION DASC. I, LET., ap. 277 / V: (îrg) ~riu / S: chie~ / Pl: ~i / E: vsl келарь] 1 Slujbaș care, la o casă mare, are asupra sa cheile casei, mai ales ale cămării și ale pivniței Si: cămăraș. 2 (Spc) Călugăr care se îngrijește într-o mănăstire de aprovizionare. 3 (Pex) Intendent. 4 Clucer.

CHELAR² (pl. -are) sn. Cămară (de provizii) [ngr.].

CHELAR¹ sm., CHELĂREASĂ (pl. -ese) sf. Persoana în îngrijirea căreia se află cheile de la o cămară (de provizii, de la pivniță, etc.): luă cheile pivniței din mîna chelarului (FIL.); chelăreasa umplea oale cu vin din bute (I.-GH.) [ngr.].

CHELAR, chelari, s. m. (Învechit) Persoană care administra proviziile alimentare, avînd în păstrarea sa cheile cămării, ale pivniței etc. într-o gospodărie boierească. V. econom. Pot să pricep mai bine cît fură într-un an vatavul și chelarul? NEGRUZZI, S. II 177. Voi, chelari de buți, Vin să-mi pritociți, Vin din nouă buți, Prin oale, Prin cane. TEODORESCU, P. P. 58.

CHELAR, chelari, s. m. (Înv.) Persoană care deținea cheile cămării sau ale pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. – Slav (v. sl. kelarŭ < gr.).

CHELAR ~i m. înv. Dregător care avea în grijă pivnițele și cămările boierești. /<sl. kelaru

chelar m. pivnicer, econom: lua cheile pivniței din mâna chelarului. [Gr. mod. KELLÁRIS].

chelar n. cămară în dosul casei țărănești (sau într’o parte), sub care se află pivnița. [Gr. mod. KELLÁRION (= lat. cellarium)]. V. chiler.

chelár m. (ngr. kelláris, d. lat. cellarius; vsl. rus. kelárĭ. V. celulă, chilie). Intendent, econom, cămăraș, cel ce ține cheile pivnițeĭ și cămăriĭ. Pt. Vier. – Fem. chelăreasă (pl. ese) și chelăriță (pl. e). V. clucer.

chielar sm vz chelar¹

CHELĂREASĂ 👉 CHELAR¹.

CHILAR CHELAR.

CHILER CHELAR²: se rezema cu mîinile de ușorii ~ului (D.-ZAMF.) [tc.].

chelar s. m., pl. chelari

chelar s. m., pl. chelari

chelar s. m., pl. chelari

chelar (chelari), s. m. – Majordom, intendent, persoană care deținea cheile cămării unei gospodării boierești. Gr. ϰελλάριος (Murnu), în parte prin intermediul sl. kelarĭ. La origine este lat. cellarium (cf. it. cellaio, fr. cellier), care, prin intermediul ngr. ϰελλάρι(ον), a dat și chelar, s. n. (cămară, depozit de provizii), cf. celar. Cuvîntul gr. a trecut în tc., bg. kiler, de unde dubletul rom. chiler, s. n. (cămară). – Der. chelăriță, s. f. (soția chelarului; femeie care îndeplinea funcția de chelar); chelărie, s. f. (îndeletnicirea de chelar).

chelar, chelari s. m. (deț.) gardian.

CHELAR s. v. cămară.

CHELAR s. pivnicer.

CHELAR s. pivnicer.

chelar s. v. CĂMARĂ.