CHELIE, chelii, s. f. 1. Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diverse boli; calviție, pleșuvie. 2. Porțiune a capului de pe care a căzut părul. – Chel + suf. -ie.

chelie¹ sf [At: PISCUPESCU, O. 312/18 / V: (înv) chi~ / Pl: ~ii / E: chel + -ie] 1 Căderea părului de pe capul omului. 2 Boală care pricinuiește căderea părului. 3 (Îe) ~ fără bube Peladă. 4 Chel (1). 5 Parte fără păr a capului. 6 (Pfm; îe) A freca ~ia cuiva A bate zdravăn pe cineva. 7 (Pfm; îe) A (i) se urca pe ~ (cuiva) A necăji pe cineva. 8 (Îae) A se enerva. 9 (Pfm; îe) A(-i) veni pe ~ A i se năzări.

CHELIE² = CHILIE.

CHELIE¹ sf. 1 Starea celui chel (🖼 1097) ¶ 2 F Cap chel: se gătește în fața unei oglinzi își piaptănă barbetele și chelia (CAR.); (P): După ce are, Mai are și fudulie (PANN); a freca cuiva chelia, a-l bate sdravăn.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diverse boli; calviție, pleșuvie. 2. Porțiune a capului lipsită definitiv de păr. – Chel + suf. -ie.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Căderea părului de pe cap; boală care pricinuiește această cădere. Rețetă contra cheliei. 2. Porțiune a capului lipsită de păr. Steriu își șterse cu o mișcare circulară sudoarea de pe chelia rotunde). C. PETRESCU, C. V. 25. Directorul general sări în picioare, cu fața și chelia parcă i-ar fi turnat o călimară cu cerneală roșie în creștetul capului. REBREANU, R. I 217. Se gătește în fața unei oglinzi, își piaptănă barbetele și chelia. CARAGIALE, O. I 196.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Cădere a părului de pe cap; boală care pricinuiește această cădere. 2. Porțiune a capului lipsită de păr. – Din chel + suf. -ie.

CHELIE ~i f. 1) Cădere totală sau parțială a părului de pe cap, provocată de diferite boli; pleșuvie; calviție. 2) Porțiune a capului de pe care a căzut definitiv părul; pleșuvie. [Art. chelia; G.-D. cheliei; Sil. -li-e] /chel + suf. ~ie

chelie f. 1. starea celui chel; 2. (ironic) cap chel: să nu răcească la chelie.

1) chelíe f. (d. chel). Pleșuvie, lipsă de păr pe cap.

chilie¹ sf vz chelie

chilie² sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR. I, 253/10 / V: (îrg) chel~ / Pl: ~ii / E: vsl келия] 1 Odăiță din cuprinsul mănăstirii în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. 2 Odăiță de sihastru Si: (pfm) cămară, cămăruță. 3 Odăiță pentru o singură persoană în care se retrage cineva pentru a se izola sau a se culca. 4 (Pex) Cameră mică de locuit. 5 (La românii din Serbia) Pivniță. 6 Parte a morii de vânt nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

chelie s. f., art. chelia, g.-d. art. cheliei; pl. chelii, art. cheliile (desp. -li-i-)

chelie s. f., art. chelia, g.-d. art. cheliei, pl. chelii, art. cheliile.

chelie s. f., art. chelia, g.-d. art. cheliei; pl. chelii, art. cheliile

CHELIE aerodrom, autostradă, deșertul păduchilor, frunte înaltă, patinoar de muște, poieniță, reflector.

a avea pe chelie expr. a avea un plan

a-i veni pe chelie expr. a-și exprima brusc o dorință ciudată.

CHELIE s. (MED.) calviție, pleșuvie, (înv. și reg.) pleașă, (reg.) chelbe, pleșcă, pleșuveală.

CHELIE s. (MED.) calviție, pleșuvie, (înv. și reg.) pleașă, (reg.) chelbe, pleșcă, pleșuveală.