chercheli vr [At: DUNĂREANU, CH. 65 / V: (îrg) chirchi~, chiurchiu~ / Pzi: ~lesc / E: nct] A se ameți de băutură.

CHERCHELI, cherchelesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se îmbăta (ușor); a se ameți. – Et. nec.

A CHERCHELI ~esc tranz. pop. A face să se cherchelească; a ameți; a afuma; a aghesmui. /cf. ung. kérkedni

A SE CHERCHELI mă ~esc intranz. pop. A se îmbăta ușor; a se ameți; a se afuma; a se aghesmui. /cf. ung. kérkedni

chercheli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cherchelesc, imperf. 3 sg. cherchelea; conj. prez. 3 sg. și pl. cherchelească

chercheli (-lesc, -it), vb. – A fi amețit, a se îmbăta ușor. – Var. chirchi(u)li, cherchezi, chiurlui. Creație expresivă (cf. Graur, BL, IV, 91 și 97). S-au propus mai multe etimoane neconvingătoare: din mag. kérkedni „a presupune”, după Scriban, Arhiva, 1912; de la cherc și pili, după DAR; din mag. korhely „neisprăvit, coate-goale”, după Drăganu, Dacor, VI, 269. Ultima var. nu este clară; după cum nu este nici intenția primară a creației expresive. Este posibil să fie cuvînt din aceeași familie cu chercheriță, s. f. (păduche de oi, Melophagus ovinus; tăun, Hippobosca equina), cu var. chercheriță, chi(r)chi(ri)ță (după Conev 52 și Scriban, acest cuvînt derivă din bg. kekerica „broască,” ce pare tot un cuvînt expresiv). Dacă nu greșim în privința acestei ipoteze, imaginea de bază trebuie să fie cea a unui mers șovăielnic sau poticnit, ca cel al bețivului și cum pare a fi cel al unui crustaceu. După Giuglea, Contributions, 10, chercheriță provine din gr. ϰίϰι „ricin”, cu suf. -iță.

CHERCHELI vb. v. îmbăta.