chimir sn [At: ARHIVA R. II, 32 / V: ~iu / Pl: ~e și ~uri / E: tc kemer] (Îvp) 1 Boltă. 2 Cămară mică. 3 Brâu lat de piele adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii. Si: brâu, cingătoare, curea. 4 (Pex) Pungă purtată la brâu.

CHIMIR (pl. -iruri) sn. 1 Brîu lat de piele cu care se încinge țăranul și în interiorul căruia își ține banii și diverse mărunțișuri (🖼 1113) Măi plugar, cu spete late și ~ul lat la brîu (D.-ZAMF.) ¶ 2 Pungă de bani largă și lată cu care se încinge țăranul, șerpar: simțindu-l cu parale în ~ (I.-GH.) ¶ 3 pr. ext. Pungă (în genere): banii luați din ~ul bogatului trec în mîna săracului (ALECS.) [tc. kemer].

CHIMIR, chimire, s. n. Brîu lat de piele (uneori împodobit), prevăzut cu buzunare, în care țăranii își țin banii și diferite obiecte mărunte; șerpar. V. brîu, curea. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scînteieri. SADOVEANU, O. III 387. Încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o strecură în chimir, am ieșit să-l întovărășesc cîțiva pași la vale, spre sat. C. PETRESCU, S. 136. Cel dintîi [chimir] era cu taleri, altul numai cu florinți, Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți! Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de seamă, Avea-n juru-i agățate zece năsturași de-alamă. HASDEU, R. V. 108. Chimirul s-o fi vărsat, Banii s-or fi-mprăștiat. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani, a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. – Pl. și: chimiruri (DUMITRIU, B. F. 7, SADOVEANU, O. I 21). – Variantă: (regional) chimer (CREANGĂ, P. 161) s. n.

CHIMIR, chimire, s. n. Brîu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani; a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: chimer s. n.] – Tc. kemer.

CHIMIR ~uri n. (în portul popular bărbătesc) Cingătoare lată din piele (ornamentată) prevăzută cu buzunare; șerpar. ◊ A avea la ~ a avea bani. /<turc. kemer

chimir n. 1. brâu lat și îndoit de piele în care țăranul de la munte poartă parale, cremene, cuțit, etc.: chimir cu oțele; 2. pungă cu bani: când mă văd supuș la bir, atins tocmai la chimir AL. [Turc. KEMER, boltă și șerpar (de unde și Mold. chimeriu), primul sens românește ieșit din uz].

chimír n., pl. e și urĭ (turc. kemer, boltă, arcadă, zonă, cingătoare, d. ngr. kamára, boltă. D. kemer vine ngr. keméri, bg. sîrb. kemer. V. cămară, comoară). Vechĭ (chimer). Boltă, arcadă. Azĭ. Șerpar, cingătoare de pele de ținut banĭ. (Sînt și chimire micĭ cu care te încingĭ la pulpă). – În est și chimer. V. brîŭ.

chimer sn vz chimir

chimeriu sn vz chimir

chimiriu sn vz chimir

❍ CHIMER = CHIMIR.

❍ CHIMERIU = CHIMIR.

CHIMIRAȘ (pl. -așe) sn. dim. CHIMIR: Iar ceilalt umpluse de sfanți ~ul (PANN).

CHIMER s. n. v. chimir.

chimer n. Mold. V. chimir: o curelușă de cele cu chimeruri. CR.

chimér, V. chimir.

chimir (înv.) s. n., pl. chimire

chimir s. n., pl. chimire

chimir s. n., pl. chimire

chimir, pl. chimire

chimir (chimire), s. n. – 1. (Înv.) Boltă, arc. – 2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. – Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg. kemer. Este dublet al lui cămară. Probabil din același cuvînt tc. (tc. kemerli „boltit”) provine ghimirlie, s. f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund” (cf. var. chimilioară, chimirlic); ca și ghimirlie (var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s. f. (colibă).

a umbla prin chimire expr. (intl.) a fura din buzunare.

CHIMIR s. șerpar, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)

CHIMIR s. șerpar, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)

chimir, chimire, s.n. (înv.) 1. arcadă, boltă. 2. cămară mică.