CHINEZ², -Ă, chinezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor² (1), privitor la China ori la chinezi²; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi² (1). [Pl. și: (m.) chineji] – China (n. pr.) + suf. -ez.

chinez², ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 10 / Pl: ~i, (Mol) ~eji / E: China + ez cf it chinese] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 3 (Fig; dep) Necunoscător total al unei chestiuni Si: ignorant. 4 (Fam; îe) A se face ~ sau (mai adesea) a (o) face pe ~ul A se preface că nu înțelege, că nu știe nimic, că habar n-are despre ce e vorba. 5-6 a Care aparține Chinei sau chinezilor² (1-2) Si: chinezesc (1-2). 7-8 a Privitor la China sau la chinezi² (1-2) Si: chinezesc (3-4). 9 sn (Lpl) Popor care trăiește în China. 10 Limba vorbită de chinezi² (9).

* CHINEZ² I. adj. 🌍 1 Din China, al locuitorilor din China: limba chineză; scriere ~ (🖼 1116) ¶ 2 Umbre ~e, umbre care înfățișează figuri de oameni sau de animale ce se proiectează pe un perete, cînd se combină în anumite feluri degetele uneia din mîini sau ale amîndurora (🖼 1117). II. sm., CHINEZOAICĂ (pl. -ce) sf. 1 Locuitor (locuitoare) din China ¶ 2 F A se face ~, a face pe ~ul, a se preface că nu știe nimic, a se face niznai (comp. a se face American): ei, stimabile, prea te faci ~, dă-mi voie (CAR.).

CHINEZ², -Ă, chinezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor² (1), privitor la China sau la chinezi²; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi² (1). [Pl. m. și chineji] – China (n. pr.) + suf. -ez.

CHINEZ³, -Ă, chinezi, -e, adj. Din China, care aparține Chinei sau populației ei. V. chinezesc. Limba chineză. Literatura chineză. ▭ Niciodată nu se vor șterge din memoria oamenilor nobilele fapte eroice ale glorioșilor voluntari chinezi care au venit în ajutorul poporului coreean. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. Armata revoluționară chineză este întîmpinată pretutindeni cu dragoste și entuziasm, căci ea este o armată eliberatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 226, 2/6. – Pl. m. și: chineji.

CHINEZ¹, chinezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei. Pl. și: chineji.

CHINEZ¹, chinezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei. [Pl. și chineji] – It. chinese.

CHINEZ³, -Ă, chinezi, -e, adj. Al Chinei sau al populației ei, privitor la China sau la populația ei; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi. [Pl. m. și chineji] – It. chinese.

CHINEZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparține Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ◊ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. (< China + -ez)

CHINEZ² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ez

chinez a. care e din China: limba chineză. ║ m. 1. locuitor d’acolo; 2. pop. a se face chinez, a nu pricepe: ei, stimabile, prea te faci chinez CAR.

2) chinéz, -ă s., pl. m. jĭ. Locuitor din China. Fig. (pin aluz. la limba neștiută a Chinejilor). Ignorant: a fi Chinez în algebră. A face pe Chinezu, a te face niznaĭ, a te preface că nu știĭ nimic. Adj. Limba chineză. – Ca s. f. și Chinezoaĭcă, pl. e.

CHINEZOAICĂ 👉 CHINEZ² II.

UMBRĂ (pl. -bre) sf. 1 Parte de loc întunecoasă pricinuită de un corp opac care împiedică de a pătrunde lumina acolo (👉 🖼 3654): umbra pămîntului cauzează eclipsa de lună; umbrele cresc la apusul soarelui; Ale zidurilor umbre peste unde stau culcate (ALX.); umbra arătătorului arată ceasul pe un cadran solar; Ce e cît lumea de mare Și ~ nu mai are? (GOR.), ghicitoare despre „drum” umbre chineze 👉 CHINEZ²I 2; (P): tot paiul își are umbra sa 👉 PAIU1; Ⓕ: a face ~ pămîntului, a trăi fără nici un rost pe lume (vorb. de oamenii foarte bătrîni, de cei neînsemnați sau nevrednici): iacă fac și eu ~ pămîntului pînă într’o zi... (ISP.); Ⓕ a face ~ cuiva, a lăsa în ~ pe cineva, a lăsa mai pe jos, a întuneca, a eclipsa (meritele cuiva); a rămînea în ~, a rămînea mai pe jos: pe lîngă frate-său, el a rămas în ~ (PAMF.) ¶ 2 Lipsă de lumină intensă, de arșiță, produsă de frunzișul copacilor, de ziduri, care împiedică trecerea razelor solare: numai așa am putut urma a ne folosi de umbra și de răcoarea bătrînului stejar (I.-GH.); pr. anal.: împăratul... tot punea mîna la ochi, făcîndu-și ~ (ISP.); la ~, locul unde nu bate soarele; ziua, cînd era căldura mare, stau la ~ în lăstar (BR.-VN.); a se culca la ~; a da, a ținea ~; pătlăgelele... să le pui să se usuce la ~, unde să nu bată nici soarele nici vîntul (DRĂGH.) ¶ 3 Ⓕ Adăpost, protecțiune ¶ 4 Lipsă de lumină, întunerec; noapte: umbrele se întindeau pe văi (ALECS.); umbrele ne înconjurau de toate părțile; soarele risipește umbrele; În al umbrei întuneric, Te aseamăn unui prinț (EMIN.) ¶ 5 Ⓕ Ⓟ Arest, închisoare, temniță: mă băgară frumușel la ~ și trimiseră cărți în toate părțile doar s’o afla cineva să-mi taie capul (RET.) ¶ 6 Imaginea corpului omenesc proiectată de umbră: cînd umbla, aluneca ușor ca umbra ce însoțește pașii omului (DLVR.); seara, cînd stai la lumînare, să nu te uiți la umbră-ți pe perete, că-i de foc (GOR.); Ⓕ: i-e frică, se sperie, se teme și de umbra Iui, se zice despre un om foarte fricos ¶ 7 Sufletul morților, nălucă, stafie, fantomă: sburător cu plete negre, ~ fără de noroc (EMIN.); lăcașul umbrelor, infernul ¶ 8 Ⓕ Se zice despre o persoană, despre o instituțiune, etc. care a pierdut ceea-ce alcătuia puterea, măreția, prosperitatea ei de mai’nainte; imagine imperfectă: republica romană ajunsese a fi numai umbra aceleia ce fusese înainte; (era) o ~ de om, un bătrîn cu barba pînă la genunchi... de parcă mînca numai vinerea (ISP.); în fundul unui pat de nuc, cu perne la perete, ședea ghemuită o ~ de femeie (D.-ZAMF.) ¶ 9 Ⓕ Părere, aparență ușoară: o ~ de seriozitate acoperi frunțile Hanganilor (ALECS.); cine se razimă pe ~, greșește (ZNN.) ¶ 10 Ⓕ Slabă aparență, urmă: n’are nici o ~ de bun simț; voiu să-mi lipsească chiar umbra îndoielii (GN.); văd în toate acestea numai umbra unei dificultăți ¶ 11 🔷 Coloare mai închisă ce se întrebuințează într’un tablou spre a înfățișa obiectele mai puțin luminate și pentru a da mai mult relief obiectelor luminate ¶ 12 🌿 UMBRA-CUCULUI = SPARANGHEL; – UMBRA-IEPURELUI¹👉 IEPURE4; – UMBRA-IEPURELUI² = SPARANGHEL; – UMBRA-NOPȚII = ZÎRNĂ1 [lat. ŭmbra].

chinez² (referitor la/din China) adj. m., s. m., pl. chinezi; adj. f. chineză, pl. chineze

chinez¹ (referitor la China) adj. m., s. m., pl. chinezi; adj. f. chineză, pl. chineze

chinez s. m. (locuitor al Chinei), adj. m., pl. chinezi; f. sg. chineză, pl. chineze

chinez, pl. chinezi

Chinez, -zi sb.

CHINÉZ, -Ă (< China) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Popor de rasă mongoloidă, din familia de limbi sino-tibetane, s-a format ca națiune pe terit. Chinei, constituind marea majoritate a populației acesteia. Mai trăiesc în Thailanda, Malaysia, Indonesia, Singapore, Vietnam, Uniunea Myanmar, Filipine, Cambodgea, S.U.A., Canada ș.a. În cursul istoriei lor milenare, chinezii au dezvoltat o strălucită civilizație și cultură. C. sînt de religie confucianistă, budistă, daoistă, mahomedană și creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din China. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor (1), referitor la China sau la chinezi; chinezesc. ◊ Arta c. = artă dezvoltată pe terit. Chinei începînd din milen. 4 î. Hr. Pagodele, templele, palatele prezintă o arhitectură specifică, realizată la început din lemn, apoi din cărămidă și piatră, cu o bogată decorație sculptată, influențată de arhitectura indiană, după pătrunderea budismului. Din timpul dinastiei Ming (1368-1644) datează construcția actualului Beijing (începutul sec. 15) și reconstrucția Marelui Zid (construit în sec. 3 î. Hr.). Primele manifestări din sculptură sînt legate de cult. Ele sînt realizate din bronz, jad, ceramică, fildeș, reprezentînd efigii ale lui Buddha, oameni, animale, plante. În sec. 4-6 se răspîndește pictura pe mătase (suluri), apoi pictura pe zidurile templelor din peșteri (sec. 9). În timpul dinastiei Tang (618-907) pictura se dezvoltă pe genuri: portretistică, peisajul, scene de gen. În epoca Sung (960-1279) se dezvoltă pictura de peisaj în tușuri și laviuri. Ceramica este un domeniu reprezentativ al artei c. (olăria, porțelanurile translucide, porțelanurile „verzi” din sec. 17 și „roz” din sec. 18). Caracteristică este și producția de țesături artistice de mătase. În deceniile 3-4 ale sec. 20 se dezvoltă pictura în ulei și în tuș, gravura pe lemn, afișul, caricatura. În arhitectura modernă, elementele tradiționale se îmbină cu noile cerințe ale arhitecturii și urbanisticii. ♦ (Substantivat f.) Limbă din familia de limbi sino-tibetane, vorbită de chinezi. Are opt grupe principale de dialecte (cu numeroase varietăți). La baza limbii comune standard, națională și oficială stă varietatea din capitală, Beijing, a dialectului pei de nord. Scrierea c. folosește pictograme și ideograme.

CHINEZ s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizația ~.)

CHINEZ s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizația ~.)