chiuitură sf [At: MARIAN, O. I, 220 / P: chi-u-i~ / Pl: ~ri / E: chiui + -(i)tură] 1-9 Chiuit¹ (1-9).

CHIUITURĂ, chiuituri, s. f. Faptul de a chiui. 1. Strigăt. S-aude-un corn de vînătoare Și multe-apoi chiuituri Răsunătoare. COȘBUC, P. II 117. 2. Strigătură spusă la dansurile populare și constînd din versuri cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe. O chiuitură din Transilvania sună astfel: Chiuire-aș chiui, De toți, toți m-ar auzi. MARIAN, O. I 220. – Pronunțat: chi-u-i-.

CHIUITURĂ ~i f. 1) v. A CHIUI. 2) Versuri glumețe sau satirice, strigate în timpul dansurilor populare; strigătură. [Sil. chi-u-i-] /a chiui + suf. ~tură

chiuitură f. 1. chiuit; 2. versuri de joc (din Ardeal), corespunzând horei noastre. V. strigătură.

chiuitúră f., pl. ĭ. Chiot, strigăt. Strigătură (la horă).

chiuitură (desp. chi-u-) s. f., g.-d. art. chiuiturii; pl. chiuituri

chiuitură (chi-u-) s. f., g.-d. art. chiuiturii; pl. chiuituri

chiuitură s. f. (sil. -u-i-), g.-d. art. chiuiturii; pl. chiuituri

CHIUITURĂ (a chiui) Scurtă poezie lirică, limitată de obicei la două sau patru versuri, cu caracter hazliu, uneori satiric, rostită la joc, cu scopul: de a conduce jocul: Ex. Numai lin și lin și lin, Ca soarele pe senin; Ca luna prin nourele, Ca dorul mîndruței mele. de a îndemna la joc și de a crea o atmosferă de voioșie: Ex. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă, C-așa-i jocul românesc, Obiceiul batrînesc. de a ironiza defecte omenești: Ex. - Haide, fată, la ogor! - Ba, mamă, ochii, mă dor! - Hai, copilă, la jucat! - Stai, mamă, c-amuș mă gat! de a satiriza unele moravuri: Ex. Săracii boii cornuți Cum însoară niște muți! Săracele sutele Cum mărită slutele! Chiuiturile, o parte însemnată a creației folclorice, de o mare varietate și bogăție, mai sînt cunoscnte și sub denumirea de strigături (v.).

CHIUITURĂ s. 1. v. chiot. 2. v. chiuit.

CHIUITURĂ s. 1. chiot, chiu, chiuit, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, țipăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras o ~.) 2. chiuit, strigătură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)