ciocâltău sn [At: DAMÉ, T. / V: ~călteu sn, ~tei sm, ~teu sn, ciuculteu sn, ~cârteie sfp / Pl: ~teie, (Trs) ~tauă / E: mg csikoltó Cf cioacă, cioc, ciocălău, ciocâlti (s ciopârți)] 1 (Reg) Cui de lemn. 2 (Reg) Par mic pus în gard pentru a împiedica trecerea găinilor. 3 (Reg) Dispozitiv din lemn cu care se prinde jugul de proțap. 4 (Reg) Bucată de lemn care leagă jugul de cătușă și de proțapul carului Si: tiglici. 5 (Reg; mpl) Unelte de plugărie Cf cinie. 6 (Reg; lpl; îf ciocârteie) Unelte pentru ascuțit coasa Vz ciocan, nicovală, gresie.

ciocâltei sm vz ciocâltău

ciocâlteu sn vz ciocâltău

ciocârteie sfp vz ciocâltău

ciuculteu sn vz ciocâltău

* CIOCÎLTĂU = CIOCĂLTĂU.

cĭocîltéŭ și -îrtéŭ n., pl. eĭe (ung. csikoltó, csikoltyu). Vest. Marele piron care ține jugu fixat în proțap. – În Trans. -tăŭ. În Olt. și teglicĭ, în Tel. tiglicĭ.

ciocâltău (ciocâlteu), ciocâltaie (ciocâlteie), s.n. (reg.) 1. cui, scurtător de lemn, par mic. 2. (pop.) cuiul de lemn cu care se prinde jugul de proțap; cuiul japiței (tiglici). 3. unealtă, instrument, cinie.