CIOCĂNAȘ¹ (pl. -așe) sn. 1 dim. CIOCAN I.: în dreapta ține-un ~ de lemn (VLAH.) ¶ 2 🎼 Mic ciocan de lemn cu care se bate pe coardele țimbalului: țimbalagiul se da de ceasul morții bătînd din ~e (D.-ZAMF.) ¶ 3 🫀 CIOCAN² 4.

CIOCĂNAȘ², ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan². – Ciocan² + suf. -aș.

ciocănaș [At: DIONISIE, C. 176 / V: ~cnaș sm / Pl: ~e, ~i / E: ciocan + -aș] 1-2 sn (Șhp) Ciocan (1) mic. 3 sn (Spc) Ciocan mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc. 4 sn Bucată mică de lemn învelită în postav, care lovește coardele pianului atunci când sunt apăsate clapele acestuia. 5 sn (Atm) Ciocan (34). 6 sm (Bot; reg; lpl) Ciocănăței. 7 sm (Bot; reg) Surguci. 8 sm (Iuz) Muncitor într-o mină de sare Si: ciocănar (1). 9 sm (Reg) Gonaci la vânătoare.

CIOCĂNAȘ², ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan². – Ciocan² + suf. -aș.

CIOCĂNAȘ², ciocănașe, s. n. (Popular) Ciocănel. Am un ciocănaș de piele Cu două găurele (Nasul). SBIERA, P. 320.

CIOCĂNAȘ³, ciocănașe, s. n. (Familiar) Diminutival lui ciocan³. Se hrănea bine, nu-i lipsea ciocănașul de țuică la nici o masă. REBREANU, R. I 150.

2) cĭocănáș n., pl. e. Cĭocănel.

ciocnaș sm vz ciocănaș

ciocănaș¹ (obiect) s. n., pl. ciocănașe

ciocănaș² (obiect) s. n., pl. ciocănașe

ciocănaș (ciocănel, știulete mic) s. n., pl. ciocănașe

CIOCĂNAȘ s. ciocănel.

CIOCĂNAȘ s. ciocănel.

ciocănași s. pl. v. SURGUCI.