ciopârțire sf [At: MORARIU, Pl: 31 / V: ~rtire / Pl: ~ri / E: ciopârți] 1 Tăietură. 2 Tranșă. 3 Cioplitură rea. 4-5 (Reg) Tăietură rea (sau inutilă).

ciopârtire sf vz ciopârțire

CIOPÎRȚIRE, ciopîrțiri, s. f. Acțiunea de a ciopîrți; ciopîrțeală.

ciopârțire s. f., g.-d. art. ciopârțirii; pl. ciopârțiri

ciopârțire s. f., g.-d. art. ciopârțirii; pl. ciopârțiri

ciopârțire s. f., g.-d. art. ciopârțirii; pl. ciopârțiri

CIOPÂRȚIRE s. sfârtecare, sfâșiere, (pop. și fam.) căsăpire, (Mold. și Bucov.) hăcuire. (~ unui animal.)

CIOPÎRȚIRE s. sfîrtecare, sfîșiere, (pop. și fam.) căsăpire, (Mold. și Bucov.) hăcuire. (~ unui animal.)

CIOPÎRȚIRE. Subst. Ciopîrțire, ciopîrțeală, hăcuire (reg.), căsăpire, sfîrticare, spintecare, sfîșiere, sfîșietură, îmbucătățire, rupere, rupt; tocare, tocat, tocănire, tocănit, ferfenițire (pop. și fam.), ferfenițit (pop. și fam.). Adj. Ciopîrțit, hăcuit (reg.), sfîrticat, spintecat, sfîșiat, vărzuit (fam.), tocat, ferfenițit (pop. și fam.), ferfenițos (pop. și fam.), crîmpeiat (rar), zdrențăros, zdrențos, zdrențuit. Sfîșietor, rupător (rar), tocător, spintecător. Vb. A ciopîrți, a ciocîrti (reg.), a crîmpoți (reg.), a toca, a tocăni, a face (pe cineva sau ceva) ciopăți-ciopăți (reg.), a hăcui (reg.), a căsăpi, a sfîrtica, a spinteca, a sfîșia, a rupe în bucăți, a îmbucătăți, a îmbucăți (rar), a bucăți (pop.), a bucățeli (reg.), a face (a tăia, a rupe) bucățele (bucățele-bucățele), a face (a rupe, a sfîșia, a tăia) bucăți (în bucăți, bucăți-bucăți), a face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea; a ferfeniți (pop. și fam.), a face (a rupe) ferfeniță, a vărzui (fam.), a trențura, a zdrențui. A se ferfeniți (pop. și fam.), a se face (a se rupe) ferfeniță (pop. și fam.); a se sfîșia, a se zdrențui, a se preface în zdrențe, a se face bucăți-bucăți. V. bucată, distrugere, micime; sfărîmare, tăiere, zdreanță.