CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc¹ în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.^[1]

clapă sf [At: H II, 148 / Pl: ~pe / E: ger Klappe] 1 (Înv) Capac. 2 (Înv; pfm; îe) A pune ~pa A termina. 3-4 (Fam; îe) A trage ~pa A înșela (sau a nu-și respecta promisiunea). 5 (La instrumentele muzicale) Dispozitiv care, prin apăsare cu degetele, contribuie la producerea sunetelor. 6 (La mașinile de scris, calculatoare etc.) Mic dispozitiv care, prin apăsare, determină apariția pe hârtie sau monitor a literei sau cifrei înscrise pe el Si: tastă. 7 Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 8 Placă articulată care închide sau deschide un orificiu. 9 Bucată mobilă de stofa care acoperă buzunarul unei haine. 10 Fiecare dintre cele două bucăți de stofa sau blană mobile atașate la o șapcă sau căciulă pentru a proteja urechile de frig. 11 Placă de oțel a rindelei, de care se lovește așchia. 12 (Aht; îrg) Bașlâc. 13 (Rar) Capac.

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre bucățelele mobile care alcătuiesc claviatura unui pian, a unei orgi etc. și care se lasă și se ridică sub apăsarea degetelor, producînd sunete muzicale. Se uită... la pianul negru – cîteva clape aveau fildeșul lipsă. DUMITRIU, B. F. 55. Ore întregi făceam game la pian... pînă cădeam de oboseală pe clape. CAMIL PETRESCU, T. II 96. Arătînd ale lui clape, un clavir zîmbea din umbră. MACEDONSKI, O. I 82. ◊ Fig. Ea înaintă spre pat. Se gîndi să lase luminarea jos, dar gîndul nu fu urmat de acțiune, ca și cum clapele voinței n-ar mai fi prins notele. D. ZAMFIRESCU, R. 171. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pîrghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. 2. Placă oscilantă în jurul unei articulații, care servește la închidere sau deschidere, la acționarea unui dispozitiv etc. În ropotul ciocanelor... în șuierul supapelor, în clipocitul clapelor... Străbate mărețul ecou Al zilei mărețe. DEȘLIU, G. 45. Piciorul apăsa jos pe-o clapă și prindea coala, ca într-un clește. PAS, Z. I 275. 3. Bucată mobilă de stofă care cade peste deschizătura buzunarului unei haine. Și-a aranjat... gulerul, și-a tras clapele buzunarelor. SAHIA, N. 83. Rămăsei cu policarul drept acățat în cheutoarea de la clapa din dreapta a surtucului meu. HOGAȘ, DR. II 44. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă mobile atașate la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. Lăsaseră-n jos clapele căciulilor și se legaseră sub bărbie. V. ROM. noiembrie 1953, 154. 3. Capac. Să-mi faci coșciug de argint, Cu clape grele de plumb. TEODORESCU, P. P. 286. ◊ Expr. A trage (cuiva) clapa = a trage (pe cineva) pe sfoară, a înșela, a păcăli.

CLAPĂ s. f. dispozitiv, obiect care servește la închiderea sau deschiderea unui orificiu, la declanșarea unui anumit efect. ♦ a trage ~ (cuiva) = a înșela pe cineva. (< germ. Klappe)

CLAPĂ ~e f. 1) (la instrumente muzicale, la mașini de scris, de calcul etc.) Fiecare din elementele mobile ce alcătuiesc claviatura. 2) Placă articulată care servește la închiderea sau deschiderea unui orificiu. 3) Piesă din stofă care acoperă deschizătura unui buzunar. 4) Fiecare din cele două bucăți laterale ale unei căciuli ce protejează urechile de frig. /<germ. Klappe

clapă f. 1. ciocănel de piano sau de alt instrument muzical; 2. capac mic care se ridică și se lasă cu ajutorul unei coarde, la flaut, tulumbe, etc.; 3. capac de cosciug: să-i fac cosciug de argint și clapă mare de plumb POP.; 4. bașlic. [Nemț. KLAPPE].

clápă f., pl. e (germ. klappe, de unde și ceh. pol. klapa, clapă, pleoapă; bg. ngr. klapa. V. clipesc). Valvă, válvulă, supapă. Capac la prinzătoarea de păsărĭ orĭ la o groapă (ĭar în P. P. din Munt. și la secriŭ). Pĭesa pe care apeșĭ la un instrument muzical (piano, flaut, corn) ca să daĭ drumu sunetuluĭ. Capacu buzunaruluĭ la haĭnă. Fig. A trage cuĭva clapa, a-l prinde în capcană, a-l păcăli, a-l înșela.

clapă s. f., g.-d. art. clapei; pl. clape (și: a trage clapa)

clapă s. f., g.-d. art. clapei; pl. clape

clapă s. f., g.-d. art. clapei; pl. clape

clapă (clape), s. f. – 1. Capac, astupătoare. – 2. Tastă, tușă. – 3. Valvă. – 4. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului. – 5. La rindea, lama de metal. – Mr. clapă. Ngr. ϰλάπα (Meyer, Neugr. St., IV, 35; Bogrea, Dacor., I, 263; DAR), în care prin intermediul bg. klapa (Conev 63), și în acelați timp prin germ. Klappe.

clapă 1. Tastă*. 2. Parte a sistemului de închidere a orificiilor la majoritatea instr. de suflat din lemn. La sistemul Böhm (v. flaut), c., ce sunt redresate în poziția inițială – închis sau deschis – prin resorturi, acoperă sau descoperă indirect un orificiu (germ. Ringklappe) sau direct (c. fiind, în acest caz, un inel acționat de degetul instrumentistului odată cu închiderea orificiului: Fingerdeckel, Spitzdeckel). C. sunt cuplate în unele cazuri între ele prin pârghii. Instr. de suflat mai vechi (cornet*), între care și unele de alamă (Serpent*; corn cu c*, trompetă cu c.*) au fost prevăzute cu c. 3. Parte a sistemului de ventile*.

corn cu clape (it. cornetto a chiavi; germ. Klappenhorn; engl. key bugle, kent horn), instrument de suflat din sec. 18 cu posibilități cromatice datorită perforării corpului, în locuri potrivite, acoperite cu clape*. Lipsit de noblețea timbrului metalic, c. a fost definitiv înlăturat odată cu apariția sistemului de ventile* (v. corn).

trompete cu clape (it. tromba a chiavi; fr. trompette à clefs; germ. Klappentrompete; engl. key bugle), instrument de suflat din alamă din sec. 18, prevăzut cu 4-6 orificii de diverse mărimi, acoperite cu clape*. Perforarea în mai multe locuri a corpului instr. a influențat în mod negativ sunetul, înițial metalic, pătrunzător. A fost schimbat în sec. 19 o dată cu apariția sistemului de ventile* sau pistoane*.

clapă, clape s. f. păcăleală; escrocherie, înșelătorie.

clape s. f. pl. instrumentele cu claviatură din dotarea unei formații muzicale pop sau jazz.

fugi cu pianul, că se varsă clapele! expr. (iron.) pleacă!

CLAPĂ s. (MUZ.) (rar) tastă, tușă. (~ la pian.)

CLAPĂ s. (MUZ.) (rar) tastă, tușă. (~ la pian.)