clasare sf [At: POLIZU / V: (înv) clăsuire / Pl: ~sări / E: clasa] 1 Aranjare (după caracteristici distinctive) pe clase sau pe categorii Si: clasat¹ (1). 2 Triere. 3 Obținere a unui anumit loc într-o întrecere Si: clasat¹ (2). 4 Încetare a unui proces penal Si: clasat¹ (4). 5 Casare.

CLASARE s. f. Acțiunea de a clasa. 1. Așezare, rînduire într-o ordine (pe clase, categorii). Clasarea și păstrarea în ordine a materialelor contabile. 2. (Jur.) Scoatere de sub cercetare a unei pricini. Clasarea plîngerii.

CLASARE s.f. Acțiunea de a clasa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Încetare a cercetărilor într-o anumită chestiune și închidere a dosarului respectiv. [< clasa].

clasare f. 1. lucrarea de a clasa sau a așeza cu ordine; 2. starea lucrului clasat.

clasare s. f., g.-d. art. clasării; pl. clasări

clasare s. f., g.-d. art. clasării; pl. clasări

clasare s. f., g.-d. art. clasării; pl. clasări

CLASARE s. 1. v. aranjare. 2. clasificare, plasare, situare. (~ lui pe primul loc în concurs.)

CLASARE s. 1. aranjare, așezare, clasificare, distribuire, împărțire, ordonare, repartizare, rînduială, rînduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.) 2. clasificare, plasare, situare. (~ lui pe primul loc în concurs.)