cloacă¹ sf [At: STAMATI, D. / P: cloa~ / Pl: ~ace / E: lat cloaca, fr cloaque] 1 Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2 (Afg) Băltoacă murdară și rău mirositoare. 3 (Pgn) Loc plin de murdării și foarte rău mirositor. 4 Cavitate în corpul batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. corectat(ă)

* CLOACĂ (pl. -ci, -ce) sf. 1 La vechii Romani: galerie subterană și boltită unde se scurgeau apele și necurățeniile dintr’un oraș ¶ 2 Loc unde se strîng murdăriile ¶ 3 Băltoacă de apă împuțită ¶ 4 Orificiu comun pentru anus și pentru aparatul urinar la anumite vertebrate [lat.].

CLOACĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș; hazna; p. ext. băltoacă murdară și rău mirositoare. Cînd, totuși, o rază Răzbea să cază Pe otrăvicioasele băltoace. Duhori de cloace Se înălțau ucigașe. TOMA, C. V. 227. ◊ Fig. Regimurile burgheze se bălăceau într-o cloacă morală respingătoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 8/1. 2. Orificiu excretor comun pentru intestine și organele urogenitale la păsări și la reptile. – Pronunțat: cloa-că.

CLOACĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (Fig.) Loc rău famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron. cloa-că. / < fr. cloaque].

CLOACĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)

CLOACĂ ~ce f. 1) Galerie subterană unde se varsă murdăriile dintr-un oraș. 2) Masă de apă murdară și fetidă. 3) fig. Mediu social vicios; mocirlă. 4) fig. Loc cu reputație proastă. 5) (la amfibii, reptile, păsări etc.) Orificiu comun al canalelor urinare și genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-că] /<fr. cloaque, lat. cloaca

cloacă f. 1. canal sub pământ pentru scurgerea murdăriilor; 2. loc necurat și nesănătos.

*cloácă (oa 2 silabe) f., pl. e (lat. cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ. Fig. Loc infect: această societate e o cloacă.

cloacă s. f., g.-d. art. cloacei; pl. cloace

cloacă s. f., g.-d. art. cloacei; pl. cloace

cloacă s. f., g.-d. art. cloacei; pl. cloace

cloacă (2 sil.), pl. cloace

CLOACA MAXIMA, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.

CLOACĂ s. v. hazna.

CLOACĂ s. hazna. (~ a unui oraș.)