11 definiții pentru clănțănit
din care- explicative DEX (6)
- ortografice DOOM (3)
- sinonime (2)
Explicative DEX
CLĂNȚĂNIT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni.
CLĂNȚĂNIT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
clănțănit sn [At: DA / Pl: ~uri / E: clănțăni] 1-8 Clănțănire (1-8).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNIT s. n. Clănțănire, clănțăneală. Aud pe neașteptate clănțănitul unei mitraliere dușmane. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156,5/2. Și brusc mitraliere s-au pornit. Un clănțănit uscat de oase seci, Strident și alarmant, Sfîșie noaptea către stele. CAMIL PETRESCU, V. 45.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNIT n. Zgomot produs de ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. /v. a clănțăni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțănit n. lucrarea de a clănțăni și efectul ei.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțăit sn vz clănțănit
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ortografice DOOM
clănțănit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clănțănit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clănțănit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Sinonime
CLĂNȚĂNIT s. clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, dârdâială, dârdâit. (~ al dinților.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNIT s. clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ al dinților.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
clănțănitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: clănțăneală clănțănire clănțănitură
- Aud pe neașteptate clănțănitul unei mitraliere dușmane. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156,5/2. DLRLC
- Și brusc mitraliere s-au pornit. Un clănțănit uscat de oase seci, Strident și alarmant, Sfîșie noaptea către stele. CAMIL PETRESCU, V. 45. DLRLC
-
etimologie:
- clănțăni DEX '09 DEX '98
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.