coacă¹ sf [At: DAMÉ, T. / Pl: ~ace / E: srb kvaka] 1 (Reg) Manivelă care transmite mișcarea roții de la ferăstrăul de la joagăr. 2 (Ban) Cobiliță. corectat(ă)

coacă f. scoabă de fier, la ferestrăul de munte, ce transmite mișcarea roții. [Slav. KUKA, cârlig].

coácă (oa dift.) f., pl. e (bg. sîrb. kuka, cîrlig. V. cocaĭe, cocîrlă). Vest. Numele a diferite unelte curbe, precum: cobilița, cujba, scoaba ș. a. Dun. (după forma gîtuluĭ curb). Un fel de bîtlan mult maĭ mic de cît cel obișnuit (árdea nycticorax).

coacă (coci), s. f. – 1. Manivelă. – 2. Cobiliță. Sb. kvaka „cîrlig” (DAR). Cuvînt rar, în Banat și Olt. – Der. cocaie, s. f. (cîrlig, cange; cobiliță; băț, par) cu suf. -aie (după DAR, din mag. kakó; după Scriban, din bg., sb. kuka).

COACĂ s. v. cobiliță, cocârlă, crivală, manivelă.

coacă s. v. COBILIȚĂ. COCÎRLĂ. CRIVALĂ. MANIVELĂ.