colb sn^[1] [At: ALECSANDRI, T. 1754 / Pl: (rar) ~uri / E: rs колоб] (Reg) 1 Praf. 2 (Îe) A bate (pe cineva) să-i meargă ~ul A bate zdravăn. 3 (Îe) A da cuiva (unui lucru) ~ A termina repede Cf a da rasol. 4 (Îe) A-i da un ~ A-și bate joc de cineva. 5 (Îe) A da cuiva ~ în ochi A încerca să înșeli pe cineva despre valoarea unui lucru, unei afaceri, unui om etc. 6 Pulbere. 7 (Trs) Rotocoale de fum. modificată

COLB, (rar) colburi, s. n. (Mold., Transilv.) Praf, pulbere (de pe drum). În urma lor, ca după o suflare de furtună, drumul singuratic rămînea cufundat în vîrtejuri luminoase de colb. SADOVEANU, O. I 11. Ici-colo, cîte un pom, singuratic, la poarta unei case, pare îmbătrinit cu frunzele lui albite de colbul care îneacă strada. CAZABAN, V. 45. ◊ Fig. Gîza își scuturase aripile pline de colbul de aur al florilor prin care zburase. GÎRLEANU, L. 31. Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93. Voinicul s-apropie și cu mîna sa el rumpe Pînza cea acoperită de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 79. ◊ Expr. A bate, a lovi etc. (pe cineva sau ceva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate, a lovi etc. (pe cineva sau ceva) zdravăn, cu toată puterea. Scoteam mițele de prin ocnițe și le flocăiam... de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37.

COLB n. reg. Material solid transformat în particule foarte mici; praf; pulbere; pudră. ◊ ~ de făină scuturătură de făină. A bate pe cineva (de) să-i meargă ~ul a trage cuiva o bătaie zdravănă. A face ~ a face gălăgie. /Orig. nec.

colb n. Mold. praf, pulbere: șterge colbul de pe cronice bătrâne EM.; a da colb unui lucru, a expedia repede: iacă niște bulughine... hai, dă-le colb și apoi te apucă de treabă CR. [Origină necunoscută].

colb n. fără pl. (slav?). Est. Praf, pulbere, pămînt redus în părticele foarte micĭ de mult umblet: un călător plin de colb. A trage cuĭva o bătaĭe în cît să-ĭ meargă colbu, a-ĭ trage o bătaĭe strașnică. A arunca colb în ochiĭ lumiĭ, a minți fără rușine vrînd să denaturezĭ fapte evidente. A da colb unuĭ lucru, a-l expedia răpede, a termina răpede cu el. V. sperlă.

colb (reg.) s. n., pl. colburi

colb (reg.) s. n., pl. colburi

colb s. n., pl. colburi

colb (colburi), s. n. – 1. Praf, pulbere. – 2. (Trans. de Nord) Fumăraie. Origine obscură. Dacă sensul al doilea nu este tîrziu, trebuie să presupunem accepția primitivă de „vîltoare” și în acest caz trebuie plecat de la sl. kolo „roată”. Veriga imediată ar putea fi bg. kolba „brățară” sau reprezentantul lui sl., căci este ușor de plecat de la ideea de „inel sau vîrtej de fum” pentru a ajunge la fumăraie. Bg. kolba (› rom. colbă, s. f. (inel, belciug, puțin folosit)) aparține aceleiași familii ca clăbuc, colac; cf. sb. kolobar „inel”, rus. kolob „chiftea”, bg. kolbaš „cîrnăcior.” Cihac, II, 723, pleca de la pulbere, presupunînd o formă redusă *polb, ce nu pare posibilă. Der. colbărie, s. f. (prăfărie); colbos, adj. (prăfos); colbăraie, s. f. (prăfărie); colburos, adj. (prăfos); colburiu, adj. (gri); colbăi (var. colbui), vb. (a prăfui); colbot, s. n. (acțiunea de a scutura praful); colboti, vb. (a scutura; a mișca; a zăpăci), pe care Drăganu, Dacor., IX, 206, îl pune în legătură cu rut., rus. kolabaty „a agita”, din sl. kolĕbati.

COLB s. v. praf, pulbere.

colb s. v. PRAF. PULBERE.

COLB s.n. (Mold.) Praf. Să scuture bine colbul din hainele lui. B 1774, 15^v. Etimologie necunoscută.

colb, colburi, s.n. (reg.) 1. Praf; pulbere de pe drum. 2. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; pospai. 3. (în expr.) Colb tare = praf de pușcă. 4. Medicament, pulbere (Maram. Nord: Strâmtura). ■ (top.) Colbul, pârâu în Borșa (ref. la praful rezultat prin strivirea minereurilor în ștampe) (Mihali, 2015: 69). ■ Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din rus. kolob (MDA).

colb, colburi, s.n. – (reg.) 1. Praf; pulbere de pe drum. Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). 2. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; pospai (Felecan, 1983). 3. Colb tare = praf de pușcă (Viman, 1989). 4. Medicament, pulbere (Maram. Nord: Strâmtura). – Et. nec. (Șăineanu, DER, DEX); din rus. kolob (MDA).

colb, -uri, s.n. – 1. Praf; pulbere de pe drum. 2. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; pospai (Felecan 1983). 3. Colb tare = praf de pușcă (Viman 1989). – Din rus. kolob (MDA).