COMPLICE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLICE s.m. și f. Participant la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat. med. complex].

COMPLICE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLICE² adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

!complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

complice s. f., g.-d. art. complicei; pl. complice

COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvîrșirea unei infracțiuni.)