comutator, ~oare [At: PONI, F. 299 / Pl: ~oare / E: comuta + -tor] 1 a Care comută (1). 2 a Prin care se comută (1). 3 sn (Teh) Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric, pentru schimbarea direcției lui Si: întrerupător, șaltăr.

COMUTATOR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui. V. întrerupător.

COMUTATOR s.n. Dispozitiv pentru inversarea sensului unui curent electric sau pentru schimbarea unui sistem de conexiuni prin altul; întrerupător; șaltăr. [Pl. -oare (s.m.) -ori. / < fr. commutateur].

COMUTATOR s. n. dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei de curent electric ori pentru modificarea succesivă a conexiunilor mai multor circuite; întrerupător; șaltăr. (<fr. commutateur)

COMUTATOR ~oare n. 1) Dispozitiv care permite comutarea unui circuit electric sau a conexiunilor între circuite; întrerupător. ~ automat. 2) Stație de telefoane care face legătură între numerele ce se află în cadrul ei. /<fr. commutateur

comutator n. Fiz. aparat destinat a schimba direcțiunea unui curent electric.

*comutatór n., pl. oare (d. comut). Aparat de schimbat direcțiunea curenților electricĭ.

comutator (întrerupător) s. n., pl. comutatoare

comutator (întrerupător) s. n., pl. comutatoare

comutator (întrerupător) s. n., pl. comutatoare

comutator, pl. comutatoare

COMUTATÓR (< fr.) s. n. Dispozitiv electromecanic sau electronic care poate realiza operația de comutare (1). ◊ C. electronic = aparat electronic care permite observarea independentă a două curbe pe ecranul unui osciloscop catodic cu un singur fascicul de electroni.

COMUTATOR s. v. întrerupător.

COMUTATOR s. (FIZ.) întrerupător, șaltăr. (~ pentru lumina electrică.)