CONDESCENDENȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance.

condescendență sf [At: KLOPȘTOCK, F. 315 / E: fr condescendance] 1-2 Purtare plină de considerație (și de bunăvoință) față de cineva Si: amabilitate, deferență, respect. 3 (Prt) Aer de superioritate. 4 (Prt) Infatuare.

condescendénță s.f. 1 Atitudine, purtare plină de considerație, de respect, de atenție față de cineva; deferență, respect. 2 Amabilitate, bunăvoință. Ofițeri care gustă cu condescendență de pe farfurioarele cu friptură (CA. PETR.). 3 (peior.) Aer de superioritate; bunăvoință amestecată cu dispreț, cu aroganță. ● pl. -e. /<fr. condescendance.

CONDESCENDENȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.

CONDESCENDENȚĂ s. f. Purtare plină de considerație; respect. Nici măcar atîta condescendență pentru prefectul județului. DUMITRIU, B. F. 40.

CONDESCENDENȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].

CONDESCENDENȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)

CONDESCENDENȚĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; considerație; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance

*condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță, afabilitate.

condescendență s. f., g.-d. art. condescendenței; pl. condescendențe

condescendență s. f., g.-d. art. condescendenței; pl. condescendențe

condescendență s. f. → descendență

condescendență nu înseamnă „respect”, cum cred unii (și DEX), ci „atitudine binevoitoare față de un inferior” (e din aceeași familie cu a descinde, care înseamnă „a coborî”).

CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate.

CONDESCENDENȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.

condescendență s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. ONOARE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.