condiment sn [At: V. A. URECHE, ap. TDRG / Pl: ~e / E: fr condiment, lat condimentum, -i] Substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le dau un gust sau o aromă specifică, plăcută Si: ingredient, mirodenie, (înv) lăcomie.

CONDIMENT, condimente, s. n. Substanță adăugată Ia o mîncare pentru a-i da gust. Am fost tăvălit ca o cheftea de carne de vită bătrînă prin sare, piper și alte condimente. CARAGIALE, O. VII 286.

CONDIMENT s.n. Substanță (picantă) care se adaugă la o mîncare pentru a o face mai gustoasă. [Pl. -te. / < lat. condimentum, cf. fr. condiment].

CONDIMENT s. n. ingredient care se adaugă la o mâncare pentru a o face mai gustoasă; mirodenie. (< fr. condiment, lat. condimentum)

CONDIMENT ~e n. Ingredient care se adaugă în cantități mici în alimente pentru a da gust plăcut și aromă; mirodenie. /<fr. condiment, lat. condimentum

condiment n. substanță ce dă gust bucatelor și deschide pofta de mâncare.

*condimént n., pl. e (lat. condimentum, d. condire, a drege bucatele. V. condit). Dres p. bucate (ca sarea, piperu, muștaru, vanilia ș. a.).

condiment s. n., pl. condimente

condiment s. n., pl. condimente

condiment s. n., pl. condimente

CONDIMENT, condimente, s.n. Substanță de natură minerală (sare) sau vegetală (frunze, semințe, rădăcini, fructe întregi sau măcinate) sau un preparat din acestea (oțet, ulei, esență, extract, pastă, sos etc.), sau obținută prin sinteză (aromă, esență), care, adăugată unor produse alimentare sau preparate culinare, le conferă un gust sau o aromă specifice, contribuie la conservarea acestora, precum și la stimularea apetitului și a digestiei.

CONDIMENT s. aromat, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Piperul este un ~.)

CONDIMENT s. aromat, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Piperul este un ~.)

CONDIMENT. Subst. Condiment, băcănie (înv.), aromat (rar), mirodenie, mirodie (înv.), ingredient, ingrediență. Boia, piper, ardei, paprică (reg.); caperă; chimen, chimion, chimion-de-cîmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică; cimbru; cuișoare; foi de dafin; hrean; izmă; ghimber; lămîioară; leuștean; maghiran; mărar, mărăraș (dim.); muștar; nucșoară; piper; sare, sare de bucătărie, săricică (dim.); sare de lămîie, săricică; scorțișoară; șofran; tarhon, vișin-turcesc; usturoi; vanilie. Coloniale. Adj. Condimentar. Condimentat, mirodenit (rar), picant, iute, ardeiat, usturoiat, înțepător, pișcător, pișcăcios, piperat, șofrănit; sărat; aromat; vanilat. Vb. A condimenta; a da gust; a pipera; a ardeia, a iuți; a usturoia; a săra, a pune sare. A fi iute, a pișca, a ustura, a înțepa. V. acreală, alimentație, feluri de mîncare, legume și zarzavaturi, plante medicinale.

Cibi condimentum fames est (lat. „Foamea este condimentul mîncării”) – vezi: Hunger ist der beste Koch. LIT.