CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

contestație sf [At: RUSSO, S. 72/ V: ~iune / P: ~ii / E: fr contestation] 1 Contestare (1). 2 Împotrivire. 3 Ceartă. 4 Dezbatere. 5 Procedeu prin care o persoană se opune la executarea unei hotărâri judecătorești sau prin care se cere anularea acesteia. 6 (Ccr) Act întocmit în acest scop. 7 Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale, sau considerate nedrepte, comise de către un organ ierarhic inferior, prin care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. (De obicei în legătură cu verbul «a face» sau, mai rar, «a introduce») Cerere de anulare a executării unei hotărîri (judecătorești) pentru vicii de formă. A introdus contestație la tribunal. ▭ Contestațiile procurorului și părților interesate, în contra dispozițiunilor luate de președinte, sînt de competența aceluiași tribunal. B. O. 1953, 96. – Pronunțat: -ți-e.

CONTESTAȚIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărîri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen. -iei, var. contestațiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].

CONTESTAȚIE s. f. plângere, obiecție scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătorești. ◊ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (< fr. contestation, lat. contestatio)

CONTESTAȚIE ~i f. Plângere îndreptată împotriva unei hotărâri. [Art. contestația; G.-D. contestației; Sil. -ți-e] /<fr. contestation, lat. contestatio, ~onis

CONTESTAȚIUNE s.f. v. contestație.

contestați(un)e f. 1. fapta de a contesta: contestațiune judiciară; 2. lucru contestat: dispută, desbatere.

*contestațiúne f. (lat. contestátio, -ónis). Acțiunea de a contesta, dispută, ceartă. – Și -áție.

contestație (desp. -ți-e) s. f., art. contestația (desp. -ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (desp. -ți-i-)

contestație (-ți-e) s. f., art. contestația (-ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (-ți-i-)

contestație s. f. (sil. -ți-e), art. contestația (sil. -ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (sil. -ți-i-)

contestație

CONTESTAȚIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)

CONTESTAȚIE s. ( JUR.) întîmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)