coviltir sn [At: BĂRAC, T. 61 / V: ~văl~, ~vâl~, ~vel~, ~vul~ / Pl: ~e / E: nct] 1 Acoperiș la căruță, dintr-un schelet de nuiele curbate (sau bare), peste care se pun rogojini sau pânză groasă. 2 (Pan; înv) Acoperiș al diligenței. 3 (Pex) Burduf la trăsură Si: ceahol, coș, cutubă. 4 Acoperământ de pânză sau de șindrilă care apără de ploaie. 5 Umbrar. 6 (Reg; pan) Vârf al casei. 7 (Spc) Pânză a coviltirului (1).

COVILTIR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță, făcut dintr-un schelet de nuiele curbate (mai rar din vergele de metal) peste care se întinde o pătură, o rogojină etc. pentru a apăra interiorul de ploaie, de vînt sau de soare; covergă. În fundul pieții, cu spatele la rîu, stăteau rînduite căruțele cu coviltir ale moților. DUMITRIU, V. L. 60. Prin văl de praf subțire începură să se înșire Care mici cu coviltire Scîrțîind încet pe drum. TOPÎRCEANU, P. O. 35. Un chervan mare mocănesc, plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I 95. ◊ (Poetic) Mă visam cu fața în sus, în mijlocul cîmpiilor, sub coviltirul adînc al cerului. DELAVRANCEA, H. T. 172.

COVILTIR ~e n. Acoperiș de căruță constând dintr-un schelet de nuiele peste care se întinde o rogojină sau o pânză groasă. /<fr. couverture

coviltir n. pătură de acoperit căruța: un chervan plin până în coviltir de sipeturi OD. [Fr. couverture, printr’un intermediar rusesc].

coviltír n., pl. e (printr’un intermediar rusesc, d. fr. couverture, cuvertură, ca mondir d. monture). Vest. Învălitoare de pînză (țol, rogojină) contra ploiĭ și soareluĭ la un car saŭ la o căruță. – (Și la Sadov. VR. 1926, 1, 59 și 61). V. poclit, pocrov.

covăltir sn vz coviltir

covâltir sn vz coviltir

coveltir sn vz coviltir

covultir sn vz coviltir

coviltir s. n., pl. coviltire

coviltir s. n., pl. coviltire

coviltir s. n., pl. coviltire

coviltir, -re.

mumie cu coviltir expr. (intl.) persoană care poartă pălărie.

COVILTIR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coș, (Ban. și Transilv.) arneu, (Olt. și Ban.) covergă, (prin Mold. și Bucov.) pocriș. (~ la car, căruță.) 2. v. burduf.

COVILTIR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coș, (Ban. și Transilv.) arneu, (Olt. și Ban.) covergă, (prin Mold. și Bucov.) pocriș. (~ la car, căruță.) 2. burduf, coș, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.)