covățea sf [At: I. IONESCU, C. 215 / V: ~veț~ / Pl: ~ele / E: covată + -ea] 1- 25 Covățică (1-25).

covățea (covățică) f. 1. albiuță: își fură copilul din covățică CR.; 2. teica morii; 3. pl. două castroane ce se îmbucă și în cari se pun d’ale mâncării pe drum.

covățeá și covățícă f., pl. ele. Dim. d. covată.

covețea sf vz covățea

COVĂȚEA s. v. albioară, albiuță, copăiță, covățică.

covățea s. v. ALBIOARĂ. ALBIUȚĂ. COPĂIȚĂ. COVĂȚICĂ.

covățea, covățele, s.f. (reg.) 1. albiuță, copăiță. 2. cutia (teica) morii. 3. (la pl.) două castroane puse unul peste altul și îmbucate, pentru păstrarea alimentelor.