coștereață sf [At: I. IONESCU, ap. CADE / V: ~rne~, ~tir~, ~tine~, ~tiure~ cuștir~ / Pl: ~ețe / E: ns cf bg кощта] (Înv) 1 Coteț de porci. 2 Coteț de găini. 3 (Irn) Casă mică și urâtă. 4 Cămară mică, în care se țin poame.

COȘTEREAȚĂ, coșterețe, s. f. (Regional) Coteț. Dar de cele coșterețe n-ai uitat? CONTEMPORANUL, VI 143. Pe la miezul nopții, mama Catrina se deșteptă de măcăitul rațelor din coștereață. BUJOR, S. 29. – Variantă; coștireață (CAMILAR, T. 104) s. f.

COȘTEREAȚĂ ~ețe f. Adăpost pentru gaini, porci. /cf. rus. kušța, ucr. kuța

coștereáță și coștireáță, V. cotineață.

coșterneață sf vz coștereață

coștineață sf vz coștereață

coștireață sf vz coștereață

coștiureață sf vz coștereață

cotineață sf vz coteneață

cuștireață sf vz coștereață

COȘTIREAȚĂ s. f. v. coștereață.

coștireață f. 1. coteț de găini; 2. cocină de porci. [Cf. cotineață].

cotineață f., pl. ețe (d. coteț cu sufixu din chichineață). Coteț de păsărĭ de curte, poĭată, curnic. – În nord și coștereață și -ireață (supt infl. altor cuvinte, ca bg. kyšta, casă), îngrăditură de dat mîncare puilor și unde nu pot pătrunde găinile adulte.

coștereață (reg.) s. f., g.-d. art. coștereței; pl. coșterețe

coștereață (reg.) s. f., g.-d. art. coștereței; pl. coșterețe

coștereață s. f., g.-d. art. coștereței; pl. coșterețe

COȘTEREAȚĂ s. v. cocină, coteț.

coștereață s. v. COCINĂ. COTEȚ.