CUCUVAIE, cucuvăi, s. f. Cucuvea. Palatul administrativ era o hardughie cu tencuiala neterminată. Cîntau cucuvăile-n ea. PAS, Z. III 63. Vin pe vînt din văi ecouri De lătratul vrunui cîne, Iar din gangul care fu Zboară peste-adîncul văii Tristul vai al cucuvăii. – Uhu, hu! COȘBUC, P. II 99. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69.

cucuvaie f. Mold. V. cucuvea: o tristă cucuvaie suspină ’n timpul nopții AL.

cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c’o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar, în realitate, ĭa prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.

cucovaie sf vz cucuvaie

cucuvaie s. f., art. cucuvaia, g.-d. art. cucuvăii; pl. cucuvăi

cucuvaie, -văi.

CUCUVAIE s. v. cucuvea.

CUCUVAIE s. v. campadură, cămin, coș, horn.

CUCUVAIE s. (ORNIT.; Athene noctua) cucuvea, (reg.) ciovică, cucumea, cucuveică, pustielnică, (Transilv., Maram. și Ban.) pasărea-mortului, pasărea-sărăciei.

cucuvaie s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN: