cucuveică sf [At: ALECSANDRI, P. II, 122 / V: ~ube~, cocov~, ~cov~ / Pl: ~ici și ~ice / E: bg кукувена] (Orn; Mol; Buc) Cucuvea (1).

CUCUVEICĂ, cucuvelei, s. f. (Regional) Cucuvea. Stafii despletite, Cucuveici, iele zburlite. ALECSANDRI, P. II 122. Cîntă cucuveica pe casă. ȘEZ. III 115.

cocioveică sf vz cucuveică

cucoveică sf vz cucuveică

cucubeică sf vz cucuveică

cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c’o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar, în realitate, ĭa prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.

cucuveică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuveicii; pl. cucuveici

cucuveică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuveicii; pl. cucuveici

cucuveică s. f., g.-d. art. cucuveicii; pl. cucuveici

CUCUVEICĂ s. v. cucuvaie, cucuvea.

cucuveică s. v. CUCUVAIE. CUCUVEA.