CUMINECĂTURĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.

cuminecătură sf [At: CORESI, EV. 30/23 / V: (înv) ~men~, ~nic~ / Pl: ~ri / E: cumineca + -ătură] 1 (Îrc) Ritul care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea, de către credincioși, a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos Si: euharistie, împărtășire, grijire. 2 (Ccr) Vinul și pâinea care se dau la cuminecătură (1).

CUMINECĂTURĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.

CUMINECĂTURĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Taină care constă din gustarea de către credincioși a vinului și pîinii sfințite de preot, simbolizînd sîngele și trupul lui Hristos; împărtășire, grijanie. Vinul și pîinea care servesc în acest scop; împărtășanie.

CUMINECĂTURĂ ~i f. 1) Ritual creștin care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și a vinului sfințite de preot, simbolizând trupul și sângele lui Isus Hristos; împărtășanie; grijanie. 2) Vinul și pâinea sfințite în acest scop; împărtășanie. /a cuminica + suf. ~ătură

cuminecătură f. una din cele șapte taine ale Bisericii creștine: împărtășirea creștinilor cu trupul și sângele lui Hristos, sub forma pâinii și a vinului.

cuminecătúră f., pl. ĭ (d. cuminec). Vechĭ. Împărtășanie, grijanie, unu din cele șapte mistere ale bisericiĭ creștineștĭ care, supt forma pîniĭ și a vinuluĭ, reprezentă corpu și sîngele luĭ Hristos.

cuminicătură sf vz cumenecătură block

cuminecătură s. f., g.-d. art. cuminecăturii; pl. cuminecături

cuminecătură s. f., g.-d. art. cuminecăturii; pl. cuminecături

cuminecătură s. f., g.-d. art. cuminecăturii; pl. cuminecături

CUMINECĂTURĂ s. v. împărtășanie.

CUMINECĂTURĂ s. (BIS.) cuminecare, euharistie, împărtășanie, împărtășire, împărtășit, (la catolici) sacrament, (înv. și pop.) grijanie, grijire, pricestanie. (Taina ~.)

cuminecătúră, cuminecături, s.f. Ritual religios care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și vinului, după ce în prealabil enoriașul s-a spovedit; euharistie, împărtășanie, grijanie: „După slujba (de Bobotează) credincioșii să pun în rând și sărută crucea și ieu adesmă și duc acasă. Îi cuminecătură pă jumătate” (Bilțiu, 2009: 186; vol. II). – Din cumineca + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).

cuminecătură, cuminecături, s.f. – (bis.) Ritual religios care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și vinului, după ce în prealabil enoriașul s-a spovedit; euharistie, împărtășanie, grijanie. – Din cumineca + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).