cumpăneală sf [At: NEGRUZZI, S. I, 333 / V: ~pen~ / Pl: ~eli / E: cumpăni + -eală] Chibzuială.

CUMPĂNEALĂ (pl. -eli) sf. Faptul de a cumpăni; starea a tot ce este cumpănit: semănă calicia pe unde altă dată lăcuiau strînsura, omenia și cumpăneala (JIP.).

CUMPĂNEALĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. Întrebuințam toate meșteșugurile celei mai chibzuite cumpăneli, spre a trece teafăr -și nevătămat peste greutățile de tot soiul, îngrămădite de vijelie în calea mea. HOGAȘ, M. N. 206. Cu mica leafă ce avea... și mai ales cu o mare cumpăneală și economie își ținea casa. NEGRUZZI, S. I 333. – Variantă: cumpeneală s. f.

CUMPĂNEALĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. – Din cumpăni + suf. -eală.

cumpeneală sf vz cumpăneală

CUMPENEALĂ s. f. v. cumpăneală.

cumpăneală s. f., g.-d. art. cumpănelii; pl. cumpăneli

cumpăneală s. f., g.-d. art. cumpănelii; pl. cumpăneli

cumpăneală s. f., g.-d. art. cumpănelii; pl. cumpăneli

CUMPĂNEALĂ s. 1. v. echilibru. 2. v. echilibrare.

CUMPĂNEALĂ s. v. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact.

CUMPĂNEALĂ s. 1. cumpănă, cumpănire, echilibru. (Se află în poziție de ~.) 2. contrabalansare, cumpănire, echilibrare. (O greutate pusă pentru ~.)

cumpăneală s. v. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. ÎNȚELEPCIUNE. JUDECATĂ. MĂSURĂ. MINTE. MODERAȚIE. RAȚIUNE. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. TACT.