cuntire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cunti] (Reg) Familiarizare Si: cuntit¹.

cunti (-tesc, -it), vb. refl. – A se obișnui, a se familiariza. – Var. cunetăți. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord.

cuntíre, cuntiri, s.f. Acomodare, deprindere. – Din cunti.

cunti, cuntesc, vb. IV (reg.) a se îndătina, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui (cu ceva).

cunti, cuntesc, (cumti, cumpti, încunti), vb. refl. – (reg.; înv.) A se obișnui, a se acomoda, a se familiariza; a se poda: „Vaca se cumtește cu el [cu șarpele] și stă la supt ca la vițel” (Bilțiu, 1999: 131; Rozavlea). Termenul a circulat doar în Transilvania de Nord și Maramureș. Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei în var. cumpti, cu sensul de „a deprinde” (DRT, 2010). – Cf. cunetăți „a se așeza” (MDA).

cunti, cuntesc, (cumti, încunti), vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda, a se familiariza; a se poda: „Vaca se cumtește cu el [cu șarpele] și stă la supt ca la vițel” (Bilțiu 1999: 131; Rozavlea). Atestat doar în Transilvania de Nord. – Et. nec.