CURTOAZIE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie.

curtoazie sf [At: GHICA, A. 637 / V: ~tua~ / Pl: ~ii / E: fr courtoisie] (Frm) 1 Politețe (exagerată). 2 Etichetă.

CURTOAZIE, curtoazii, s. f. Politețe (exagerată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie.

CURTOAZIE, curtoazii, s. f. (Franțuzism) Politețe (exagerată), amabilitate, complezență; curtenie. Se înclină... cu o curtoazie, larg gesticulată, de mușchetar. C. PETRESCU, C. V. 337. Răspundeau, foarte crud curtoaziei mele. GHICA, A. 637. – Pronunțat: -toa-zi-e.

CURTOAZIE s.f. Politețe, amabilitate, complezență; etichetă. [Pron. -toa-zi-e, gen. -iei. / < fr. courtoisie].

CURTOAZIE s. f. politețe; amabilitate, etichetă, curtenie. (< fr. courtoisie)

CURTOAZIE f. Purtare plină de amabilitate; atitudine binevoitoare; curtenie. [G.-D. curtoaziei; Sil. -toa-zi-e] /<fr. courtoisie

*curtoazíe (oa 2 silabe) f. (fr. courtoisie). Barb. Curtenie, politeță.

curtuazie sf vz curtoazie

curtoazie (desp. -toa-) s. f., art. curtoazia, g.-d. art. curtoaziei; pl. curtoazii, art. curtoaziile (desp. -zi-i-)

curtoazie (-toa-) s. f., art. curtoazia, g.-d. art. curtoaziei; pl. curtoazii, art. curtoaziile

curtoazie s. f. (sil. -toa-), art. curtoazia, g.-d. art. curtoaziei; pl. curtoazii, art. curtoaziile

curtoazie

CURTOAZIE s. amabilitate, atenție, galanterie, gentilețe, politețe, (rar) curtenie, (înv.) libov. (~ cu femeile.)

CURTOAZIE s. amabilitate, atenție, galanterie, gentilețe, politețe, (rar) curtenie, (înv.) libov. (~ cu femeile.)

Curtoazie ≠ bruschețe